Adelina TALPALARIU
Joi, 28 noiembrie 2024, Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava a celebrat Ziua Bucovinei. Este prima activitate din cadrul proiectului educațional „Identitatea culturală a Bucovinei” a Programului județean „Educația interculturală în spiritul păcii”.
Programul este realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” Moldovița, Școala Gimnazială „Aurelian Stanciu” Salcea, Ansamblul folcloric „Gura Izvorului” Vatra Moldoviței, Școala Gimnazială Nr. 10 Suceava, Școala Gimnazială Burla și Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” Suceava.
Prof. Traian Alin Pușcă, director CCD ”George Tofan” Suceava, a explicat: ”Ne-am propus și am inițiat un valoros dialog trans-, inter- și pluridisciplinar de promovare a identității culturale a Bucovinei, de a face cunoscute aspecte culturale nevalorizate în spațiul educațional, facilitând astfel accesul, implicarea și dezvoltarea sentimentului de apartenență la o comunitate a valorilor.
Această primă activitate din cadrul programului pe care îl derulăm propune abordări integrate care să se concentreze pe promovarea patrimoniului cultural local astfel încât toți cei implicați să îl poată aprecia și să se responsabilizeze. Mulțumiri celor care ni s-au alăturat și celor care ni se vor alătura în acest demers”.
· Programul evenimentului
Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 3 Suceava, alături de directoarea Sidonia Georgeta Apetrei, au pregătit prezentări și momente artistice (”Bucovina file de istorie” - prof. coordonator Cornelia Boboc; ”Șezătoare în Bucovina” - prof. coordonatori Violeta Dumistrăcel și Mirela Daniela Iliuță; ”Sf. Apostol Andrei cel întâi chemat - ocrotitorul României” – prof. coordonator Doina Ciceu; Duet vocal - prof. coordonator Rodica Chindriș; moment folk - prof. coordonatori Florentina Anastasiu și Maria Tănasă; Cântec – prof. coordonator Alina Manuela Cozmanciuc; Grup folcloric Cântă cucu-n Bucovina – ”Bucovină nume sfânt” – prof. coordonator George Ciprian Cuzic).
Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” Moldovița a fost reprezentat de grupul folcloric al unității, coordonat de prof. Diana Elena Priscorneac-Belei.
La sediul instituției au fost expuse și câteva lucrări de artă plastică, semnate de elevi de la Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava (profesor coordonator Loredana Horodincă) și de la Școala Gimnazială „Aurelian Stanciu” Salcea (profesori coordonatori Marinela Mocanu, Maria Ciobanu și profesor înv. primar Lucica Savin).
Din partea Inspectoratului Școlar Județean Suceava au participat prof. dr. Petru Crăciun - inspector școlar general adjunct și inspectorii școlari prof. dr. Daniel Hrenciuc, prof. Cătălin Bărbuță, prof. dr. Laura Mirela Pintilie, prof. Loredana Mihaela Ceică și prof. Ilie Cosovanu.
De asemenea, printre invitați s-au mai numărat și prof. Liliana Rusu – director Grădinița cu Program Normal „Dumbrava Minunată” Dumbrăveni, prof. Lenuța Joltea – director Grădinița cu Program Prelungit Marginea, prof. Elena Argatu (Juravle) – director adjunct Școala Gimnazială „Dimitrie Onciul” Straja, prof. Sanda Achihăie – director adjunct Seminarul Teologic Liceul Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, prof. Andreea Erzsebet Smadici – director adjunct Școala Gimnazială „George Voevidca” Câmpulung Moldovenesc, prof. Liliana Victoria Ungurean - director Grădinița cu Program Normal „Stejărelul” Cajvana, prof. Niță Niculina – director Grădinița cu Program Prelungit ”1-2-3” Suceava, prof. Marcel Colibaba - director Școala Gimnazială „Gheorghe Popadiuc” Rădăuți și prof. Rodica Zimbru – director Școala Gimnazială Nr. 10 Suceava.