“Carnavalul Primăverii”
Daniela MICUŢARIU
Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din sistemul de protecţie a copilului aflat în dificultate „Euroactiv” Suceava a organizat în această săptămână, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului, Palatul Copiilor Suceava, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Shopping City Suceava şi Asociaţia „Alecs Group” Suceava, “Carnavalul Primăverii”, la care au participat zeci de elevi din centre de plasament sucevene.În deschiderea evenimentului, elevele de la Cercul de dans al Palatului Copiilor coordonate de prof. Mirela Duminică au încântat publicul prezent cu un dans modern, „Bulinele”. Concursul a fost organizat cu ocazia sărbătorilor pascale, iar protagoniştii acestuia au fost copiii din sistemul de protecţie socială de la trei centre de plasament: Casa de tip familial „Visătorii” din Fundu Moldovei, Servicii multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate din Gura Humorului – Ostra, Casa de tip familial „Sf. Gheorghe” din Dolhasca şi elevi din asistenţă maternală.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 10 Aprilie 2015.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.