Dana HUMOREANU
„Caravana cu medici”, din Iași, a fost sâmbătă, 1 martie a.c., în satul Giurgești, din comuna Vulturești, unde a consultat gratuit 60 de copii suceveni.
Coordonatoarea departamentului de PR din cadrul Caravanei cu medici - Filiala Iași, Paula-Diana Murărașu, a transmis, printr-un comunicat de presă, că cei 60 de copii au beneficiat în mod gratuit de un examen clinic amănunțit, consultații de specialitate, investigații imagistice și analize sanguine, iar părinții lor au primit sfaturi pentru dezvoltarea copiilor.
Consultațiile oferite de medici voluntari în echipe cu studenți ai Facultății de Medicină s-au desfășurat în săli de clasă ale școlii din sat, transformate pentru o zi în cabinete de consultație. Pe lângă examenul clinic general, în situația în care a fost necesar echipele medicale au efectuat și ecografii, examene ORL și stomatologice și analize de sânge și urină.
Coordonatorul caravanei pediatrice cu nr. 232 din satul Giurgești, Vladislava Coneschi-Covalciuc, a declarat că activitatea de la Giurgești a avut loc la solicitarea Asociației „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava, prin preotul Adrian Moroșan.
„Am reușit să consultăm 60 de copii cu vârste cuprinse între 2 luni și 18 ani. Toți copiii au beneficiat de examen clinic efectuat de medicii voluntari. S-au efectuat 30 de examinări ecografice, 30 de examinări stomatologice, iar analize de sânge (hemoleucogramă și biochimie) și sumar urinar au fost recoltate aproximativ 70 de probe. Au fost descoperite și puse în observație patologii metabolice, hematologice, dermatologice, cardiologice, ginecologice, pentru care atât pacienții, cât și părinții au primit recomandări de tratament, analize și examene de specialitate pe care este important să le facă mai departe”, a arătat Vladislava Coneschi-Covalciuc.
Acesta a mai spus că părinții au putut să stea de vorbă cu medicii despre alimentația, vaccinarea și dezvoltarea celor mici, dar și despre contextul actual al bolilor infecțioase care creează epidemii la nivel național, precum rujeola, gripa sau infecția cu virusul respirator sincitial.
· Copiii au învățat și cum să acorde primul ajutor
De asemenea, în caravana pediatrică a fost prezentă și echipa departamentului de Educație pentru sănătate al Filialei Iași, care a susținut un curs de educație medicală atât pentru copii, cât și pentru părinții acestora. „Copiilor li s-a explicat ce conduită trebuie să adopte atunci când o persoană necesită ajutor și au efectuat manevre de resuscitare pe manechine specializate atât pentru adulți, cât și pentru copii. Au învățat ce este un defibrilator, care sunt funcțiile acestuia, dar și cum și când se folosește”, a mai afirmat Vladislava Coneschi-Covalciuc.
Filiala Iași se află la cea de-a 65-a ediție, din totalul celor 232 organizate la nivel național, pe parcursul a 10 ani de existență a „Caravanei cu medici”. „Caravana cu medici” Iași este ramura locală, responsabilă de regiunea Moldovei, a Asociației „Caravana cu medici”. De 8 ani organizează lunar caravane în județele Moldovei, unde timp de un weekend o echipă multi-disciplinară de medici specialiști, rezidenți și studenți evaluează gratuit starea de sănătate a populației din comunitatea locală. Medicii voluntari propun o abordare axată pe prevenție beneficiarilor din fiecare comunitate. La nivel național, până în prezent s-au organizat peste 227 de caravane, dintre care 63 în județele Moldovei.
Caravana din localitatea Golăiești, prima din acest an din regiunea Moldovei, a fost finanțată prin programul Raiffeisen Comunități, acceleratorul de ONG-uri în sustenabilitate al Raiffeisen Bank România, prin intermediul Asociației pentru Relații Comunitare.
Asociația pentru Relații Comunitare (ARC) lucrează cu organizații, companii, comunități și persoane fizice pentru a le sprijini în proiecte umanitare.
Raiffeisen Comunități este un program dedicat ONG-urilor, în cadrul căruia Raiffeisen Bank a finanțat peste 160 de proiecte comunitare, cu o valoare totală de peste 1,2 milioane euro.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 04 Martie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.