Monitorul de Suceava Poeme și melodii nemuritoare

Candoarea primăverii, simfonia bucuriei și speranței, în „Florile Salcâmilor Nebuni”, spectacol susținut, la Suceava, de Tudor Gheorghe

Daniela MICUŢARIU

Candoarea primăverii, simfonia bucuriei și speranței, poeme și melodii nemuritoare, toate și-au găsit loc în „Florile Salcâmilor Nebuni”, un spectacol în premieră adus la Suceava de maestrul Tudor Gheorghe și Orchestra „Concertino” din Chişinǎu, sub bagheta dirijorului și orchestratorului Marius Hristescu.

Maestrul Tudor Gheorghe, care va împlini anul acesta, pe 1 august, 80 de ani (s-a născut pe 1 august 1945, la Podari, Dolj), a ales să aducă de această dată pe scena suceveană un spectacol care să transmită bucuria de a trăi, bucuria reînvierii, bucuria primăverii, un spectacol cu cele mai frumoase hituri ale artistului, „hituri nedifuzate”.

Ca de fiecare dată, la concertele maestrului Tudor Gherghe sucevenii vin în număr mare. Așa s-a întâmplat și luni seară, pe 10 martie 2025, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, când Orchestra „Concertino” din Chişinǎu, „o grupare de muzicieni deosebit de talentați”, împreună cu Eugen Negruța, inițiatorul grupului, „acordeonist absolut fabulos” (care de vreo doi, trei ani cântă concerte întregi la bandoneon), sub bagheta dirijorului și orchestratorului Marius Hristescu, l-au acompaniat exemplar pe „maestrul vorbelor cântate”, Tudor Gheorghe.

Cu abilitate, cu farmec, Tudor Gheorghe a invitat publicul la o călătorie literară, și muzicală, prin opera unor autori fabuloși, după cum i-a numit el pe Al. Macedonski, George Topârceanu, Adrian Păunescu, Nichita Stănescu, Vasile Voiculescu etc.

Nu au lipsit nici câteva poeme scrise de Arhip Cibotariu, Mihai Beniuc, Virgil Carianopol, care puse pe muzică au devenit hituri, ce nu lipsesc din repertoriul maestrului Tudor Gheorghe. („Au înnebunit salcâmii /  De atâta primăvară / Umblă despuiați prin ceruri /Cu tot sufletul afară/”; „Desigur, primăvara mi-a ţâşnit din tâmple. / De umbre, umerii îmi şiroiesc, tăcut, / prea bine mi-e şi nu mă mai pot rumpe / de aerul rotund ce m-a-ncăput”; „Din somnul lor de noapte-ntunecoasă / De unde au stat departe de frumos / Se reîntorc livezile acasă / În rochii înflorite până jos”, sunt doar câteva versuri pline de candoare, cum a spus Tudor Gheorghe, care ne aduc primăvara în suflet. Spectatorii au fost invitați să facă parte din spectacol, atât prin bătăi repetate din palme, dar și prin interpretarea, în cor, a unei strofe din cântecul „Dorul călător” („Mi-a fugit dorul de-acasă, dorul / Cât a fost vremea frumoasă, dorul / Și-a fugit cam dezbrăcat / La prins vremea rea plecat / Și mi-e teamă c-a-nghețat, dorul./”.

Publicul a fost încântat și a aplaudat, la final, în picioare, prestația artiștilor de pe scenă, care au reușit și de această să transmită multă emoție, bucurie, bună dispoziție. O nouă lecție de literatură, de poezie, „predată” pe muzică de maestrul Tudor Gheorghe, la Suceava.

 

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 12 Martie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.