Monitorul de Suceava

Candidații PSD Suceava la Parlament le-au prezentat localnicilor din Dolhasca măsurile propuse de social-democrați pentru tineri și angajatori

Dana HUMOREANU

 

Candidații PSD Suceava pentru Parlamentul României au fost miercuri în orașul Dolhasca, unde au purtat discuții cu cetățenii cu privire la propunerile social-democrate destinate susținerii tinerilor și dezvoltării economice locale, a informat, printr-un comunicat, biroul de presă al partidului.

Deputatul Cătălin Fediuc, candidat pentru Camera Deputaților, a evidențiat măsurile dedicate tinerilor absolvenți și angajatorilor, printre care prima de stabilitate pe 2 ani pentru tinerii care se angajează pentru prima dată cu contract pe perioadă nedeterminată. În primul an, tinerii ar beneficia de o primă lunară de 1.000 de lei, iar în al doilea an, valoarea acesteia ar crește la 1.250 de lei lunar.

De asemenea, PSD susține acordarea de subvenții pentru angajatori, în sensul că fiecare angajator care oferă un loc de muncă unui tânăr aflat la primul său contract de muncă sau unui șomer de lungă durată (sub 30 de ani) va beneficia de o subvenție lunară de 2.250 de lei timp de 12 luni. Pentru obținerea acestor subvenții angajatorii trebuie să mențină relațiile de muncă timp de 18 luni.

Senatorul Gheorghiță Mîndruță, candidat pentru Senatul României, a vorbit despre politica externă a României, subliniind „importanța sprijinirii parcursului european și euroatlantic al Ucrainei”. „România va continua să susțină reformele și integrarea Ucrainei în structurile europene și euroatlantice, menținând o relație deschisă și constructivă cu statul vecin”, a declarat senatorul, potrivit comunicatului de presă.

„Întâlnirea de la Dolhasca a fost un prilej excelent pentru ca cetățenii să afle direct de la candidații PSD Suceava care sunt soluțiile propuse pentru creșterea bunăstării și dezvoltarea comunităților locale”, se mai arată în comunicat, localnicii fiind îndemnați să voteze candidații social-democrați.

 

Comandat de PSD – OJ Suceava

Realizat de SC Interpress SRL

CMF 11240017



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 20 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.