Monitorul de Suceava

Candidați PSD la Parlament, la pas prin târgul de la Verești

Dana HUMOREANU

Unul dintre cele mai mari târguri din județul Suceava, cel de la Verești, a fost străbătut, duminică, de o parte dintre candidații PSD la alegerile parlamentare. Deputata Mirela Adomnicăi, secretarul general Cristian Șologon, în calitate de candidați, senatorul Gheorghiță Mîndruță, ca susținător al colegilor săi, au stat de vorbă cu oamenii, au împărțit pliante și le-au cerut votul pentru candidatul PSD la președinția României și pentru candidații la Senat și Camera Deputaților.

„Vremea în care județul era condus de un singur om, care le <făcea pe toate> a apus pe 9 iunie. Și vă mulțumim pentru susținerea de atunci. Județul Suceava va fi administrat de o echipă. Pentru dezvoltarea județului avem nevoie de o echipă cât mai puternică. Acesta a fost mesajul pe care l-a transmis astăzi echipa PSD în piața de la Verești”, a informat biroul de presă al PSD Suceava, printr-un comunicat.

Social-democrații solicită alegătorilor să susțină echipă PSD și la alegerile prezidențiale și parlamentare „pentru că alături de președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, să aducem cât mai multe investiții în județ”. „Doar așa vom putea vorbi peste 4 ani de reușitele unei echipe puternice care să tragă pentru dezvoltarea județului Suceava”, se mai arată în comunicat.

 

Comandat de PSD – OJ Suceava

Realizat de SC Interpress SRL

CMF 11240017



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 02 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.