Când nu s-arată...

Cei mai vechi cititori ai acestei rubrici poate își amintesc că ani de-a rândul, atunci când venea vorba despre tenisul masculin, pentru mine nu existadecât un nume: Roger Federer, campionul campionilor, nu neapărat datorită numărului de turnee de Grand Șlam câștigate în carierăori al celorlalte, de diverse categorii, ci mai ales pentru jocul sau de o eleganță fără termen de comparație, dar care în numeroase situații se dovedea și de o eficiență copleșitoare. Adversarii aveau tot timpul parte de câte o surpriză care le înghețaeforturile, cea mai tare fiind aceea când, după o accidentare care l-a ținut pe tușă vreo două luni, Fede a revenit în arenă cu o abordare năucitoare a returului la serviciul adversarului: oricât de puternic ar fi fost acesta, el aștepta la vreun metru în interiorul suprafeței de joc, ceea ce îi zăpăcea pe toți complet! Voiam să spun altceva însă: după ce s-a retras Fede, oarecum forțat de împrejurări, am ajuns să le fac galerie celor pe care îi uram temeinic pe vremea când erau adversarii lui: Nadal și Djokovic. S-a retras  apoi și Nadal, iar acum am ajuns să mă consum pentru Nole, chestie pe care acum 10 ani aș fi considerat-o imposibilă! Ei bine, am stat alaltăieri noaptea să-l văd live în finalade la Miami, în ideea că voi fi martor la câștigarea de către Nole a celui de al 100-lea turneu al carierei! Îl urmărisem în întregul turneu și n-aveam nicio îndoială că va câștiga, mai ales că și declarase că vânează acest titlu de ceva vreme! Ei bine, deși a jucat foarte bine, Nole a pierdut cu 2-0, ambele în tie-break, la scoruri identice: 7-4, în fata proaspăt izvorâtului supertalent, cehul Jakub Mensik. Refuz ideea că Nole nu va câștiga trofeul numărul 100, și zău că mi-ar plăcea ca acesta să fie cel de la Roland Garros, care ar fi totodată cel de-al 25-lea titlu al său de Grand Șlam. Hai Nole!