Monitorul de Suceava

Când nu s-arată...

Doru POPOVICI

Cei mai vechi cititori ai acestei rubrici poate își amintesc că ani de-a rândul, atunci când venea vorba despre tenisul masculin, pentru mine nu existadecât un nume: Roger Federer, campionul campionilor, nu neapărat datorită numărului de turnee de Grand Șlam câștigate în carierăori al celorlalte, de diverse categorii, ci mai ales pentru jocul sau de o eleganță fără termen de comparație, dar care în numeroase situații se dovedea și de o eficiență copleșitoare. Adversarii aveau tot timpul parte de câte o surpriză care le înghețaeforturile, cea mai tare fiind aceea când, după o accidentare care l-a ținut pe tușă vreo două luni, Fede a revenit în arenă cu o abordare năucitoare a returului la serviciul adversarului: oricât de puternic ar fi fost acesta, el aștepta la vreun metru în interiorul suprafeței de joc, ceea ce îi zăpăcea pe toți complet! Voiam să spun altceva însă: după ce s-a retras Fede, oarecum forțat de împrejurări, am ajuns să le fac galerie celor pe care îi uram temeinic pe vremea când erau adversarii lui: Nadal și Djokovic. S-a retras  apoi și Nadal, iar acum am ajuns să mă consum pentru Nole, chestie pe care acum 10 ani aș fi considerat-o imposibilă! Ei bine, am stat alaltăieri noaptea să-l văd live în finalade la Miami, în ideea că voi fi martor la câștigarea de către Nole a celui de al 100-lea turneu al carierei! Îl urmărisem în întregul turneu și n-aveam nicio îndoială că va câștiga, mai ales că și declarase că vânează acest titlu de ceva vreme! Ei bine, deși a jucat foarte bine, Nole a pierdut cu 2-0, ambele în tie-break, la scoruri identice: 7-4, în fata proaspăt izvorâtului supertalent, cehul Jakub Mensik. Refuz ideea că Nole nu va câștiga trofeul numărul 100, și zău că mi-ar plăcea ca acesta să fie cel de la Roland Garros, care ar fi totodată cel de-al 25-lea titlu al său de Grand Șlam. Hai Nole!



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 01 Aprilie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.