Monitorul de Suceava

Ca pe vremea lui Messi

Gabriel MANȚĂ

Astăzi, luni, un brazilian va lua Balonul de Aur. Asta nu e de mirare, după cum nici faptul că e jucător al Realului nu poate fi de mirare. Trofeul este cât se poate de legitim pentru Vinicius, prin tot ceea ce a făcut pe teren, într-un sezon de excepție pentru clubul său. Păcat pentru el și pentru suporterii madrileni că festivitatea pică într-un moment ciudat și totodată neașteptat. Barcelona i-a surclasat pe Bernabeu, ca pe vremea lui Messi. Evident că scorul de 0-4 este o surpriză în sine, eu unul nu l-am văzut venind, însă catalanii au făcut-o cu o echipă pe jumătate Under 21! Hai că pe Yamal îl știam toți, dar cum să scapi fără gol primit cu un alt adolescent în centrul apărării?! Mă întreb dacă vor mai avea loc Christensen sau Araujo, când vor reveni după accidentări, în fața acestui Cubarsi, 17 ani? Iar Yamal, actualul urmaș al lui Messi, a devenit cel mai tânăr marcator într-un Clasico. Dar ca să vedeți cum e fotbalul ăsta, fostul urmaș al lui Messi, Ansu Fati, a rămas pe bancă. Acesta poartă încă numărul 10... Aș zice că Yamal este din altă plămadă, nu va arde atât de repede. Apropo de absențe, încă una care trebuia să fie un handicap pentru Barça s-a întors în favoarea ei: locul lui ter Stegen în poartă a fost luat de Iñaki Peña (deși putea fi preferată experiența veteranului Szczesny, aflat pe bancă), iar acesta a devenit un zid efectiv imposibil de spart sau de escaladat de către Mbappé, de exemplu. Sau doar din ofsaid. Iar aici aflăm un alt paradox, atacanții Realului au fost prinși de 12 ori în afara jocului! Mi se pare neverosimil, vorbim totuși de fotbaliști de valoare mondială, actuali sau viitori câștigători ai Balonului de Aur, cum să cazi în această capcană iar și iar și iar?! Iar din perspectiva cealaltă se vedea la fel, ai totuși un puști în centrul apărării, e nefiresc ca acesta să joace fără greșeală o partitură tactică atât de dificilă, așa cum e jocul ofsaid din perspectiva fundașului. A se vedea Mendy. Una peste alta, va fi un sezon interesant, la conferința de presă Ancelotti și-a amintit ce s-a întâmplat după precedentul 0-4 în fața Barcelonei, pe Bernabeu: Realul câștiga campionatul și Liga Campionilor! Se întâmpla în 2022.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 28 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.