Monitorul de Suceava

CSU Suceava dă golgeterul la zi al Ligii Zimbrilor

Gabriel TODERAŞCU

Poziția fruntașă ocupată de formația CSU Suceava în ierarhia Ligii Naționale de handbal masculin nu este întâmplătoare, în condițiile în care handbaliștii pregătiți de Bogdan Șoldănescu, Petru Ghervan și Iulian Andrei au avut evoluții excelente în acest debut de sezon competițional.

Unul dintre cei mai în formă jucători ai echipei sucevene este coordonatorul de joc Claudiu Lazurcă. Cu cele 42 de goluri înscrise în cele cinci etape scurse până acum, acesta conduce detașat în ierarhia golgeterilor din Liga Zimbrilor. Universitarul în vârstă de 23 de ani este urmat în clasament de Raul Campos Nantes, de la CSM București, cu 36 de goluri, și Florin Acatrinei, de la CSM Vaslui, cu 32 de goluri.

CSU Suceava se menține pe locul al patrulea în Liga Zimbrilor după disputarea ultimelor două partide din runda a cincea, Dinamo București – CSM Bacău (38-29) și Minaur Baia Mare – CSM Făgăraș (33-25), fiind la egalitate de puncte cu ocupanta poziției a treia, CSM Constanța.

 

Clasament Liga Zimbrilor

1             Dinamo București            5             5             0             0              164-126                15

2             Potaissa Turda   5             5             0             0             175-141                15

3             CSM Constanța5             4             0             1             155-135                12

4             CSU Suceava      5             4             0             1             171-155                12

5             Minaur Baia Mare           5             4             0             1              146-136                12

6             HC Buzău             5             3             0             2             143-141                9

7             SCM Poli Timișoara         5             2             0             3              121-128                6

8             CSM București   5             2             0             3             137-146                6

9             CSM Vaslui          5             2             0             3             136-146                6

10           CSM Odorheiu Secuiesc5             1             1             3              131-148                4

11           Steaua București              5             1             0             4              152-161                3

12           CSM Focșani       5             0             2             3             117-133                2

13           CSM Bacău          5             0             1             4             130-149                1

14           CSM Făgăraș      5             0             0             5             128-161                0



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 01 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.