Gabriel TODERAŞCU
Formația CSU Suceava va ierna pe locul al șaptelea în Liga Națională de handbal masculin, meciul pierdut pe teren propriu, cu CSM București, fiind ultimul disputat în acest an de către universitari.
„Ne doream mult să încheiem anul cu o victorie în fața propriilor suporteri. Din păcate, am avut parte de un program încărcat în ultima săptămână, cu două deplasări grele în decurs de patru zile, la Odorheiu Secuiesc și în Capitală, cu Steaua,, pe care le-am gestionat foarte bine. Așa am ajuns la partida cu CSM București puțin obosiți, în condițiile în care stăm rău din punct de vedere numeric din cauza accidentărilor.
Am făcut o primă repriză neconcludentă, însă am încercat să revenim în partea secundă. Din nefericire, au fost și unele decizii de arbitraj în defavoarea noastră în momente cheie ale întâlnirii, care le-au oferit vânt din spate adversarilor. În încheiere, aș dori să le urez sărbători fericite dragilor noștri suporteri, care sunt alături de noi la bine și la greu”, a declarat antrenorul principal al grupării sucevene, Bogdan Șoldănescu.
Recunoscută pentru stilul de joc ofensiv, în mare viteză, CSU Suceava are cel bun atac la finalul turului, media fiind de 33 de goluri pe meci. Universitarii au marcat cu 45 de goluri mai mult decât campioana Dinamo, bucureștenii având două meciuri mai puțin disputate.
În Liga Națională de handbal masculin se vor mai desfășura în acest an partidele restante CSM București – Dinamo (17 decembrie) și CSM Focșani – Potaissa Turda (19 decembrie).
Rezultate înregistrate în etapa a XV-a:
CSM Vaslui – CSM Făgăraș 21-20
SCM Poli Timișoara – Dinamo București 29-29
CSM Constanța – CSM Bacău 26-23
Minaur Baia Mare – CSM Odorheiu Secuiesc 33-28
CSM Focșani – HC Buzău 31-33
Potaissa Turda – Steaua București 34-29
CSU Suceava – CSM București 24-30
Clasament
1 Dinamo București 13 12 1 0 452-340 37
2 Minaur Baia Mare15 11 1 3 466-423 34
3 HC Buzău 15 11 0 4 456-434 33
4 Potaissa Turda 12 10 0 2 395-358 30
5 CSM Constanța 14 10 1 3 410-375 30
6 CSM București 14 8 1 5 389-366 25
7 CSU Suceava 15 7 1 7 497-491 22
8 CSM Vaslui 15 6 2 7 395-441 20
9 CSM Bacău 15 5 1 9 426-430 16
10 SCM Poli Timișoara 15 4 2 9 386-410 14
11 CSM Focșani 14 3 4 7 377-395 13
12 Steaua București 15 3 2 10 464-502 11
13 CSM Odorheiu Secuiesc 15 2 2 11 403-453 8
14 CSM Făgăraș 15 0 0 15 365-463 0
Notă: Echipa CSM Constanța a fost penalizată cu un punct de Comisia de Disciplină.
Foto: Marius Gabor.