Gabriel TODERAŞCU
Festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi ai CSM Suceava pe anul 2024 a avut loc în cursul zilei de luni, fiind oficiată de către directorul Radu Mihalescu, în prezența subprefectului Antoniu Alexandru Flandorfer, a directorului DJTS Suceava Petrică Enache și a campioanei olimpice la canotaj Maria Lehaci.
Pe primul loc în ierarhie s-au clasat canotoarele Gabriela Tivodariu și Iulica Maria Ursu, campioane mondiale și europene de juniori în proba de dublu rame.
Podiumul a fost completat de Mădălina Amăistroaie, singura reprezentantă a României în proba de tir cu arcul la Jocurile Olimpice de la Paris, unde rădăuțeanca s-a clasat în final pe locul 9, și de canotorul Ştefănuț Airinei, campion european de juniori în acest an cu barca de 8+1 a României.
Următoarele poziții au fost ocupate, în ordine, de Darius Racoviță (canotaj), Andrei Dănilă (tir cu arcul), Andrei Nazarov (canotaj) și Diana Angelescu (atletism), Iosif Zlotar (lupte), Elena Gheorghiță (tir cu arcul) și Ilinca Fecioru (tir cu arcul), Patrick Hrițcan (tir cu arcul) și Şerban Stoica (box).
În cadrul festivității n-au fost trecute cu vederea nici meritele antrenorilor Ana Avrămia și Nicu Despa (canotaj), Ioana Covaliu (tir cu arcul), Andrei Bolohan și Daniel Ciubotariu (lupte), Ştefan Buiucliu (tir sportiv), Silviu Casandra și Cristina Iloc (atletism), Vasile Conache și Marcel Crețuleac (rugby), Tudor Orășanu (volei), Cătălin Vasiliu (hochei) și Andu Vornicu (box).