Monitorul de Suceava

CITR: Legea insolvenţei persoanelor fizice are lacune care îi vor îngreuna aplicarea

Mediafax.ro

Legea insolvenţei persoanelor fizice va aduce beneficii importante acestora, oferind protecţie datornicilor de bună credinţă în faţa creditorilor, dar are lacune care îi vor îngreuna aplicarea, potrivit CITR, companie specializată în activitatea de practician în insolvenţă, informează Mediafax."Una dintre ele (lacune, n.r.) este constituirea unor Comisii de Insolvenţă, cu o componenţă complexă, dar fără nici un reprezentant al creditorilor. De asemenea, Comisia de insolvenţă este învestită cu atribuţii decizionale, de control şi de supraveghere a actelor persoanei în insolvenţă ori ale administratorului procedurii, ceea ce va putea naşte adevărate dificultăţi în practică. O altă problemă pe care o ridică legea în forma sa actuală este încălcarea dreptului de liber acces la instanţă. În unele cazuri, Comisia de insolvenţă acţionează ca o instanţă în sine, fără a da persoanei în insolvenţă posibilitatea de a contesta măsura la judecătorie", arată compania, într-un comunicat.Administratorul judiciar este desemnat aleatoriu de comisia de insolvenţă, din rândul practicienilor în insolvenţă, executorilor judecătoreşti, avocaţilor sau notarilor publici, înscrişi în Lista administratorilor procedurii şi lichidatorilor pentru procedura insolvenţei persoanelor fizice. Înscrierea în această listă specială se va face doar după promovarea unui examen organizat de fiecare corp profesional, însă sunt incluşi automat practicienii în insolvenţă şi executorii judecătoreşti cu o vechime de peste cinci ani.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 21 Mai 2015.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.