Monitorul de Suceava Sprijin

CCI Suceava oferă consultanță firmelor pentru actualizarea codurilor CAEN conform noilor reglementări

Dan COMAN

Camera de Comerț și Industrie Suceava oferă consultanță firmelor din județ pentru actualizarea codurilor CAEN conform noilor reglementări legale. Președintele executiv al CCI Suceava, Lucian Gheorghiu, a precizat că în baza noilor reglementări se vor actualiza codurile CAEN pentru a trece la revizia rev. 3 NACE, iar profesioniștii din România, fie că este vorba despre firme SRL sau de persoane fizice autorizate (PFA), ori de întreprinderi individuale (II) sau familiale (IF), vor trece printr-o procedură generală de actualizare a codului de clasificare a activității, la Registrul Comerțului. 

„Începând de luna aceasta îi așteptăm la sediul CCI Suceava pe cei care doresc să beneficieze de ajutorul nostru pentru actualizarea codurilor CAEN conform noilor reglementări. CCI oferă consultanţă specializată şi sprijin pas cu pas, pentru ca firmele să fie pregătite la timp”, a spus Lucian Gheorghiu. El a arătat că aceste modificări pleacă de la Ordinul 377 din 17 aprilie 2024 al Institutului Național de Statistică (INS), privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională – CAEN, legislația națională în domeniu fiind astfel pusă în acord cu un regulament european de stabilire a Nomenclatorului statistic al activităților economice NACE, rev. 3.

Noile coduri CAEN au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2025.

Pentru firmele care vor solicita înmatricularea sau înregistrarea în Registrul Comerțului începând cu 1 ianuarie 2025, încadrarea activităților în noile clase CAEN Rev. 3 devine obligatorie.

În cazul firmelor deja înregistrate, actualizarea obiectului de activitate, conform noilor clase CAEN Rev.3, se va face treptat, fie la inițiativa firmei de actualizare a obiectului de activitate, fie cu ocazia înregistrării unei alte mențiuni în Registrul Comerțului.

Lucian Gheorghiu a mai arătat că în cazul în care actualizarea CAEN nu implică modificarea obiectului de activitate în sine, firmele respective vor completa un formular tip „Cerere de înregistrare în registrul comerțului” (Anexa 2a la viitorul ordin MJ), caseta V, punctul 8, dedicat actualizării obiectului de activitate CAEN Rev.3. „Nu va fi nevoie să depună în susținerea cererii actul constitutiv actualizat, declarația pe propria răspundere privind îndeplinirea condițiilor de funcționare/desfășurare a activității, hotărârea adunării generale/directorat/decizie a Consiliului de Administrație”, a explicat președintele executiv al CCI Suceava.

De asemenea, persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale (II), întreprinderile familiale (IF),în cazul în care actualizarea privește exclusiv obiectul de activitate, vor completa formularul tip ”Cerere de înregistrare în registrul comerțului (Anexa 2b), punctul VII, vor bifa corespunzător caseta „actualizare obiect de activitate conform CAEN Rev3, pct. 1 (activitate principală)”.

Ca urmare a actualizării obiectului de activitate, profesioniștilor (firme SRL, SA, PFA, II etc.) li se va elibera un nou certificat de înregistrare, însoțit de informații punctuale la zi din registrul comerțului privind profesionistul care a făcut obiectul înregistrării în registrul comerțului. Dovada actualizării obiectului de activitate, conform CAEN Rev. 3, se va realiza prin noul certificat de înregistrare însoțit de informațiile punctuale la zi din registrul comerțului privind profesionistul care a făcut obiectul înregistrării în registrul comerțului.

Certificatele de înregistrare și certificatele constatatoare emise anterior datei de 1 ianuarie 2025 rămân valabile până la momentul actualizării obiectului de activitate. Lucian Gheorghiu a mai declarat că în practică, însă, antreprenorii se lovesc încă de blocaje la utilizarea noului portal ONRC, care a costat 38 de milioane de euro, dar au la dispoziție și soluția e-mailului sau a poștei.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 15 Ianuarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.