Monitorul de Suceava

Burse consistente pentru elevii talentați în domeniul artelor

Adelina TALPALARIU

Tineri talentați pot beneficia, pe tot parcursul anului viitor, de susținere financiară și educațională pentru a-și dezvolta talentul artistic prin intermediul Proiectului stART al Asociației Școala de Valori.

Proiectul din acest an prevede susținerea a 60 de bursieri: 10 pentru pictură, 10 pentru desen, 10 pentru muzică, 10 pentru dans, 10 pentru artele viitorului (vlogging, scriere creativă sau fotografie) și 10 pentru o nouă categorie, actoria.

Fiecare elev participant va primi, pe lângă accesul la resurse educaționale și de dezvoltare personală, și o bursă financiară în valoare de 8.000 de lei. Liceenii pot completa formularele de înscriere https://scoaladevalori.ro/bursele-start/  până în 20 noiembrie.

 

·        Cea de-a 10-a ediție depășește pragul de 400 de bursieri susținuți, în cadrul programului

 

Din 2014 până acum, peste 370 de tineri au beneficiat de peste 1.000 de ore de dezvoltare personală și profesională, coaching și mentorat din partea profesioniștilor din domeniile artei pe care proiectul le susține.

„Prin Bursele stART, de 10 ani, ne-am asumat responsabilitatea de a face tot ce ne stă în putință pentru ca talentul să răzbată indiferent de categoria socială. Credem în dreptul fiecărui tânăr de a avea acces la resurse de dezvoltare, așa cum credem cu tărie că fiecare bursier susținut are meritul exclusiv de a fi muncit pentru visul său. Oportunitatea este de fapt a noastră, de a fi în preajma unor oameni atât de talentați, de a-i vedea cum cresc și de a-i sprijini încă de la începutul drumului lor spre a-și transforma talentul în carieră’’, a declarat Florin Bâlcan, director general al Provident Financial România.

Proiectul este și un prilej de susținere a liceenilor care provin din familii care fac parte din grupurile vulnerabile, familiile monoparentale, angajații la negru, pensionarii în risc de excluziune socială, şomerii de peste 50 de ani, fermierii de subzistenţă şi micii antreprenori în risc de excluziune socială.

Valoarea totală a investiției în bursele stART depășește 3,6 milioane de lei. Elevii admiși în cadrul proiectului beneficiază de o bursă anuală de 8.000 de lei. Banii pot fi utilizați pentru achiziționarea de echipamente, cursuri și orice alte materiale care îi ajută pe bursieri să-și dezvolte pasiunea.

În plus, toți bursierii beneficiază de un program de învățare care cuprinde mentorat, coaching și ateliere de dezvoltare personală pe diferite teme.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 10 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.