Bucurii duhovnicești la începutul Triodului la Mănăstirea Mirăuți

Numeroși credincioși și-au îndreptat pașii duminică, 9 februarie 2025, spre Mănăstirea Mirăuți, prima catedrală a Mitropoliei Moldovei, nelăsându-se descurajați de vremea rece, specifică lui Făurar, cum este cunoscută popular luna februarie. În Duminica a XXXIII-a după Pogorârea Sfântului Duh, ce așază înaintea creștinului două modalități de participare la slujbele Bisericii, ei au ales să aducă prinos de rugăciune Multmilostivului Dumnezeu în lăcașul ce a găzduit, timp de aproape două veacuri, racla cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, ocrotitorul întregii Moldove. Au vrut să reitereze astfel momentul căruia Mântuitorul i-a acordat o deosebită atenție, și anume ruga făcută în Casa lui Dumnezeu, rostind Pilda Vameșului și a Fariseului, aleasă de Sfinții Părinți ca temă de analiză a propriei stări duhovnicești.

În dimineața duminicii care deschide ciclul liturgic al Triodului, dar și în ajunul prăznuirii Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie, cunoscut mai ales ca izbăvitor de boli, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a fost întâmpinat cu multă bucurie de clerici și credincioși, în duioasa cântare a clopotelor Mirăuților, fiind primit, potrivit tradiției, cu pâine și sare. Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, dimpreună cu un sobor din care au făcut parte slujitori ai vechii ctitorii mușatine, între care arhim. Haralambie Țanef, îndrumătorul duhovnicesc al așezământului monahal, protos fiind pr. Ionel Doru Budeanu, protoiereu al Protopopiatului Suceava I.

Slujba a fost împodobită cu răspunsurile liturgice oferite de membri ai Grupului Psaltic al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, dirijat de arhid. Paul Iușcă.

După citirea textului Sfintei Scripturi, Preasfințitul Părinte a explicat înțelesul duhovnicesc al pildei consemnate de Sfântul Evanghelist Luca și rânduite pentru această zi, pornind de la una dintre cântările cele mai reprezentative ale Triodului, și anume „Ușile pocăinței”, care anunță că a venit ceasul pentru a ne trezi sufletul din letargia duhovnicească și a-l curăța, pentru a primi milostivirea Dătătorului de viață.

Preasfinția Sa a conturat astfel, în opoziție, portretul moral al celor două persoane care au urcat la Templu pentru a împlini rânduiala cultică. „Acest fariseu a venit la templu să se roage. Și bine a făcut că a venit să se roage. La templu însă, stând drept, zicea întru sine; a început bine, dar n-a continuat bine. A început bine spunând: Dumnezeule, îți mulțumesc. N-ar trebui să înceapă așa fiecare rugăciune a noastră, să-I mulțumim lui Dumnezeu? Pentru ce ar trebui să-I mulțumim lui Dumnezeu? Pentru că existăm, … că ne-a dăruit sănătate, … pentru toate cele pe care ni le dăruiește. Dacă mergem mai departe, ar trebui să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne rabdă, pentru că ne iartă, pentru că nu ne răsplătește după viețile noastre, ci după mare mila Lui.” Justificându-și închipuita sfințenie, fariseul nu vede niciunul dintre lucrurile pentru care ar trebui să Îi mulțumească în mod real Stăpânului a toate, ci este recunoscător pentru superioritatea sa în fața celorlalți.

Din acest motiv, a subliniat Părintele Episcop-Vicar, Biserica ne învață să nu ne rugăm asemenea fariseului, ce prin modul său de gândire nu și-a agonisit decât înstrăinarea de harul dumnezeiesc și căderea dintru cele ale Împărăției. „Sfântul Siluan Athonitul spune că atunci când omul trăiește în această închipuire de sine, în această părere foarte bună despre El însuși, Dumnezeu întâi îi trimite o cădere, o neputință mică. Dacă nici atunci nu ne îndreptăm, nu ne înțelepțim, ne trimite una mai mare. Ne lasă în mâna celui rău ca să ne ispitească mai mult. Noi nu avem putere să ne împotrivim. Și cădem ceva mai grav. Dacă nici atunci nu ne trezim, dacă nici atunci nu ne dăm seama că fără El nu putem face nimic, atunci Dumnezeu îngăduie căderea, Se depărtează și retrage harul Său. (…) Certarea mândrului este căderea.”

Pe de altă parte, vameșul se remarcă prin profunda cunoaștere de sine și conștientizarea micimii sale înaintea Ziditorului. „A venit și vameșul să se roage; dar el avea conștiința păcătoșeniei sale. (…) Unii dintre noi suntem ca el, păcătoși, dar nu avem și conștiința păcătoșeniei. Și el a venit înaintea lui Dumnezeu cu această smerenie. (…) Atitudinea smerită este o atitudine neîndrăzneață. Omul smerit, precum vameșul, nu are o îndrăzneală foarte mare. Nu se pune pe el în față. N-a ieșit în față. Spune (Evanghelia) că el, vameșul, stătea departe. Nu îndrăznea nici ochii să îi ridice spre Dumnezeu. De ce nu îndrăznea? Pentru că știa cine este. Pentru că nu se mințea pe el însuși.”

În încheiere, Preasfințitul Damaschin a subliniat că rugăciunea, pentru a fi mult roditoare, trebuie mereu însoțită cu smerenia. „Să ne smerim înaintea lui Dumnezeu, nu înaintea oamenilor. Când venim înaintea lui Dumnezeu să ne smerim, să fim conștienți de neputințele noastre, să fim conștienți că nu avem niciun drept înaintea lui Dumnezeu. Și dacă atunci ai această conștiință că, de fapt, vin înaintea Ta, Doamne, ca ultimul om, atunci spui ca vameșul; altceva nu mai ai ce să spui: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul. Asta cerem de la Dumnezeu. Mila Lui. Iertarea Lui. Apelăm la bunăvoința Lui, la dragostea Lui. Nu la dreptatea Lui.”

În cadrul slujbei, la momentul rânduit, Preasfințitul Părinte Episcop-Vicar l-a hirotonit întru diacon pe medicul Andrei Buzut, pe seama Mănăstirii Mirăuți.

La finalul Sfintei Liturghii, în calitate de gazdă, arhim. Haralambie Țanef a adus prinos de recunoștință și mulțumire chiriarhului locului pentru că a binecuvântat ca la vechea reședință mitropolitană a Moldovei să se săvârșească Sfânta Liturghie arhierească, ierarhului slujitor, pentru prezența în mijlocul comunității și cuvântul de folos, soborului de clerici, corului și tuturor celor prezenți, fii duhovnicești ai mănăstirii, pelerini și închinători, care s-au alăturat în rugăciune în această zi deosebită.

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a transmis gândul de binecuvântare din partea întâistătătorului eparhiei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, și i-a felicitat pe cei prezenți, care au venit în număr mare, înfrumusețând prin împreuna rugăciune Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Totodată, i-a îndemnat să rămână în continuare atașați de slujbele Bisericii, pentru a înmulți rodul bun al virtuților. Gândul de felicitare s-a îndreptat și spre părintele stareț Haralambie, atât pentru prăznuirea liturgică a sfântului al cărui nume îl poartă, cât și pentru râvna și dragostea cu care păstorește obștea monahală, dar și familia extinsă a Bisericii Mirăuților.

În semn de recunoștință pentru vizita arhierească și pentru dragostea cu care răspunde de fiecare dată chemării de a sluji în această biserică emblematică, cu o istorie aparte pentru Țara Moldovei, părintele stareț i-a dăruit ierarhului un omofor și un epitrahil, exprimându-și nădejdea că și de acum înainte îl va purta în rugăciune, împreună cu întreaga obște și cu toți cei ce iubesc acest sfânt locaș.

Și credincioșii au primit daruri din partea obștii mănăstirii, o mică răsplată pentru dragostea cu care înconjoară acest locaș de cult și pentru că în fiecare săptămână împodobesc slujbele prin prezență și împreună rugăciune. Îmbogățiți duhovnicește prin participarea la cea mai importantă slujbă din cultul ortodox și prin înțelegerea pilduitoarelor cuvinte ale Mântuitorului, ei s-au bucurat și de binecuvântarea arhierească, pentru a pune deopotrivă început bun ostenelilor sufletului și ale trupului, ca în noaptea de Înviere să cânte cu bucurie: „Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase; astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel Ce ai înviat. Răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine; Însuți împreună mă preamărește, Mântuitorule, întru Împărăția Ta” (Cântarea a 3-a de la Utrenia Paștilor).

Irina URSACHI