Cosmin ROMEGA
În prag de sărbători, gândul celor care-i reprezintă pe forestieri – cei care prin munca lor aduc lemnul în casele noastre, în toate formele sale, s-a îndreptat și către copiii cu nevoi speciale, cât și spre cei din familii care cu greu le pot oferi ceea ce i-ar bucura.
Tocmai de aceea, în săptămâna dinaintea Crăciunului, reprezentanții Asociației Forestierilor din România au inițiat două acțiuni prin care să aducă bucurie în sufletele a aproape 200 de copii.
Prima dintre acțiuni a avut loc joi, 19 decembrie, la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă din Roman, iar a doua va avea loc vineri, 20 decembrie, la Școala Gimnazială Neagra Șarului și Șaru Dornei, unde Moș Crăciun va veni mai devreme, cu ajutorul ASFOR, la aproximativ 60 de copii din familii defavorizate.
Mașini încărcate cu cadouri și chiote de bucurie
Organizarea unei surprize pentru copii nu e atât de ușoară cum pare de la distanță, iar de la cumpărarea cadourilor, cu mare grijă ca să ajungă pentru toți, ambalarea lor, transportul către destinație și până la împărțire, este multă umblătură și agitație.
Dar bucuria din ochii copiilor, chiotele lor de încântare și tremurul de nerăbdare cu care au desfăcut ambalajul frumoaselor cutii cu cadouri a șters orice urmă a oboselii celor care au făcut două drumuri lungi, cu mașina încărcată, pentru a face o surpriză celor 130 de copii de la Centru.
Cei cărora li se datorează frumoasa inițiativă și au devenit ajutoarele lui Moș Crăciun sunt suceveanul Ciprian Dumitru Muscă, președintele Asociației Forestierilor din România și nemțeanul Constantin Moldoveanu, administratorul a două firme cu profil forestier, cărora li s-a alăturat Lucian Micu, administrator public al Consiliului Județean Neamț.
„Complice” la organizarea surprizei le-a fost directoarea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă, Roxana Grumezescu, care a adunat copiii în sala de sport a unității de învățământ, pentru a fi colindați.
După ce au ascultat cu emoție frumoasele melodii specifice sărbătorii Crăciunului, micuții au primit vestea că vor primi cadouri, iar unii cu greu și-au stăpânit emoțiile și bucuria, sărind pe loc și chiuind, cu brațele în aer.
Dar apoi, frumos încolonați și fără a se îngrămădi, au trecut prin fața oaspeților care au venit cu cadouri, mulțumindu-le cu toată ființa lor și cu ochișorii care străluceau de fericire.
Unii chiar au ținut să îi colinde și să le arate un mic spectacol cu jocul caprei celor care au venit încărcați cu cadouri, care au promis că vor mai reveni și în alte ocazii, pentru a fi alături de ei și de cadrele didactice în oferirea unor bucurii micuților care au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor.