Monitorul de Suceava ”Ai carte, ai parte”

Bibliotecă modernizată cu o donație de 28.000 de euro, la LPS Suceava

Cosmin ROMEGA

Una dintre cele mai moderne biblioteci școlare din județul Suceava se află, începând de săptămâna aceasta, la Liceul cu Program Sportiv Suceava. Acolo unde nu se face doar sport de performanță, ci se și învață și se citește, pentru că ”cine are carte are parte” spun cadrele didactice de acolo, prezente marți la inaugurarea bibliotecii care a trecut printr-o mare transformare.

O modernizare de 28.000 euro, donați de compania EGGER, care are la Rădăuți una din principalele unități de producție din județ.

Odată cu noua înfățișare și cu fondul de carte dotat cu foarte multe apariții noi, dar și publicații mai vechi, dar necesare, biblioteca a căpătat și un nume – cel al profesorului și poetului Ion Cozmei.

La inaugurare au fost prezenți invitați de seamă, precum Angelica Fădor și Ioan Balan, viceprimarul Sucevei Daniel Ungurian, Sanda-Maria Ardeleanu – reprezentantă a Consiliului Local Suceava, Alina Chifan, director Vânzări EGGER România, și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Suceava.

”Biblioteca nu este nouă, este renovată. Dar poate tocmai de aceea ar trebui apreciată mai mult, la cum arată. Mai mult, începând de astăzi, 11 martie, Biblioteca are denumirea Ion Cozmei, care a fost profesori aici, la noi, mulți ani și a cărui zi de naștere era tocmai în această zi. De aceea ne-am dorit să fie un omagiu pentru el”, a spus directorul LPS Suceava, Ciprian Anton.

După slujba de sfințire au avut loc mai multe alocuțiuni ale invitaților, fiind citite inclusiv poezii de Ion Cozmei, ale cărui cărți se găsesc pe rafturile modernei biblioteci, printre mii de alte titluri disponibile.

”E mai interesant și mai incitant să îți imaginezi ce scrie într-o carte decât să vezi filmul pe net sau la cinema. Îmi amintesc și acum cu plăcere de momentele în care cărțile îmi erau cei mai buni prieteni”, a spus deputatul Ioan Balan, îndemnând tinerii să citească.

Îndemnuri similare au venit de la toți cei care au luat cuvântul și care au remarcat cât de atractivă și prietenoasă este noua bibliotecă, care nu putea fi realizată fără sprijinul generos al companiei EGGER, care anul trecut a finanțat, tot la LPS, achiziția a sute de dulăpioare colorate care sunt destinate elevilor, la fel ca în şcolile americane.

”Compania EGGER este dedicată sprijinirii educației, fie că este vorba de organizarea de concursuri, dotarea cu mobilier școlar sau renovarea unei săli de sport sau a unei biblioteci. Aceste proiecte reprezintă forma prin care venim în sprijinul comunității, al nevoilor școlilor și încercăm să contribuim la crearea unui cadru atractiv în care să aibă loc învățarea. Doar anul trecut am realizat sponsorizări de 1,4 milioane de euro, din care 58% în proiecte din educație. În 2024 am ajuns în 48 de școli și grădinițe din județul Suceava, la peste 14.000 de beneficiari, și aceste cifre se referă doar la proiectele din educație”, a declarat Alina Chifan, director Vânzări EGGER.

Amenajarea de biblioteci care să atragă tinerii, să îi apropie de cărți și să-i îndemne să citească și să își folosească rațiunea și imaginația e probabil una dintre cele mai bune investiții care se pot face în educație.

 

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 12 Martie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.