Monitorul de Suceava

Băut și cu permisul anulat, a încercat să fugă de poliție dar a intrat cu mașina în gard

Florin PAIU

Un echipaj de poliție de la Rădăuți a depistat un șofer pericol public, după o scurtă urmărire, în timp ce acționa în noaptea de vineri spre sâmbătă, în zona Piața Unirii din municipiu.

În jurul orei 2.00, polițiștii din echipaj au efectuat semnal regulamentar de oprire autoturismului marca VW. Șoferul nu a oprit însă și a mărit viteza de deplasare, fiind urmărit pe mai multe străzi.

Ajuns pe strada Simion Bărnuțiu din Rădăuți, suspectul scăpat mașina de sub control la un viraj la stânga și a intrat în coliziune cu gardul unei locuințe.

Polițiștii au constatat în scurt timp că cel de la volan nu are leziuni, astfel că au trecut la verificări pe linie de poliție.

În urma verificării efectuate în bazele de date existente la nivelul Poliției Române s-a constatat că Adrian Ionuț P., a posedat permis de conducere, însă în anul 2021 acesta i-a fost anulat pentru infracțiuni la regimul rutier. Așadar, nu avea dreptul de a conduce.

În urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat că respectivul avea concentrația de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Rădăuți, unde i s-au recoltat două probe de sânge.

Polițiștii l-au supus pe bărbat și la verificarea cu aparatul DrugTest, rezultatul în acest caz fiind negativ.

Polițiștii au constatat cumul de infracțiuni, ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și continuă ancheta sub coordonarea unui procuror.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 12 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.