Florin PAIU
Un bătrân în vârstă de 75 de ani s-a ales cu dosar penal pentru comiterea a două infracțiuni după ce specialiștii în electricitate au sesizat poliția că acesta sustrage energie electrică, printr-o acțiune vădit intenționată, la locuința sa.
Polițiștii din Gura Humorului au primit o sesizare în acest sens de la reprezentant al SC DELGAZ GRID SA, fiind solicitați să constate un furt de energie electrică, la Mănăstirea Humorului.
Din cercetări a rezultat că septuagenarul avea racordat un cablu electric de alimentare a locuinței în afara contorului prin care acesta din urmă își alimentează gospodăria, fără ca energia electrică consumată să fie înregistrată.
Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de ”deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate ori modificarea fără drept a componentelor instalațiilor energetice”, respectiv ”furt de energie electrică”, dosarul fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 05 Aprilie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.