Monitorul de Suceava

Bărbat salvat după ce s-a prăbuşit în fântâna pe care o curăţa

 

Pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Solca au intervenit marţi, în jurul prânzului, pentru salvarea unei persoane care a căzut într-o fântână, în localitatea Comăneşti.
Bărbatul, în vârstă de 58 de ani, curăţa fântâna unui localnic. La un moment dat, frânghia cu care era prins s-a rupt şi bărbatul s-a prăbuşit în fântâna adâncă de aproximativ 20 de metri.
Cu ajutorul accesoriilor din dotare, salvatorii au asigurat şi au extras din fântână victima, care era conştientă şi cooperantă. 
Deoarece acuza dureri de spate, bărbatul a fost preluat de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, aflat la faţa locului, care l-a transportat la Centrul de Primire Urgenţe al spitalului Gura Humorului, pentru investigaţii suplimentare.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 19 Februarie 2019.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.