Trupul unui bărbat în vârstă de 52 de ani a fost găsit carbonizat în camera în care locuia, pompierii bănuind că incendiul a fost declanşat de la o ţigară a bărbatului decedat.Militarii Detaşamentului de pompieri Suceava şi lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Zvoriştea au intervenit luni, cu trei autospeciale şi o ambulanţă SMURD, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria Mariei M., din satul Şerbăneşti, comuna Zvoriştea. Incendiul a fost anunţat prin apel la 112 puţin înainte de ora 16.00.La sosirea echipajelor, ardea violent casa de locuit, existând pericolul de propagare a focului la o bucătărie de vară.Incendiul a fost lichidat la ora 18:00.Pompierii militari au găsit în interiorul camerei de zi trupul carbonizat al unui bărbat, M.G., în vârstă de 52 de ani.Proprietara, în vârstă de 75 de ani, a suferit o intoxicaţie cu fum şi, după acordarea primului ajutor medical, a fost transportată la spitalul judeţean. De asemenea, un tânăr, Cătălin H., în vârstă de 26 de ani, cu atac de panică şi o plagă tăiată la un deget de la mâna dreaptă, a primit îngrijiri medicale, însă a refuzat transportul la o unitate spitalicească.Au ars casa de locuit, construită din blocuri ceramice, cu acoperiş pe structură din lemn şi învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de 40 de metri pătraţi, bunurile din interiorul locuinţei (mobilier, materiale textile, obiecte de uz casnic şi altele) şi circa 200 de kilograme de cereale.„Probabil, incendiul a izbucnit din cauza neglijenţei unui fumător, respectiv victima decedată”, se precizează în comunicatul pompierilor.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Aprilie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.