Monitorul de Suceava Intervenție

Bărbat intoxicat cu fum într-un incendiu izbucnit joi dimineață

Sandrinio NEAGU

Un bărbat s-a intoxicat cu fum de la un incendiu care a izbucnit în cursul dimineții de joi, 9 ianuarie, la o casă din satul Bogata, comuna Baia.

După ce a primit îngrijiri din partea echipajului pompierilor paramedici SMURD, bărbatul a fost transportat la Centrul de primiri urgențe Fălticeni, pentru investigații suplimentare.

Focul a cuprins întreaga casă și exista riscul de extindere și la anexele din aceeași gospodărie. Flăcările au distrus bunuri din interior și o parte din acoperișul casei, a cărei construcție s-a degradat în proporție de aproximativ 50%. Practic, ce nu a distrus focul s-a degradat din cauza apei, astfel încât proprietarul nu mai poate recupera aproape nimic.

Pentru a stinge flăcările au fost trimise trei echipaje ale pompierilor militari din Fălticeni, precum și de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Baia.

Pompierii au reușit să stingă focul după câteva ore bune de muncă și spun că totul ar fi plecat de la o candelă aprinsă, lăsată nesupravegheată.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 10 Ianuarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.