Monitorul de Suceava

Bărbat găsit înjunghiat în casă, cu multiple lovituri de cuțit pe corp

Sandrinio NEAGU

Un bărbat din Mușenița a fost găsit de un vecin fără suflare în casa bunicilor, unde locuia de mai multă vreme. Radu Florin Lăzărescu, de 51 de ani, avea multiple lovituri de cuțit pe corp, în special în zona gâtului. Primele indicii duc la ipoteza unui omor, dar autopsia care urma să fie efectuată avea să lămurească mai multe necunoscute.

Corpul neînsuflețit a fost descoperit în cursul zilei de joi, 3 octombrie, iar acum trebuie să se stabilească data la care s-a produs decesul.

Radu-Florin Tudurean, primarul comunei Mușenița, a mărturisit că îl știa pe decedat de foarte mulți ani și nu are nici o explicație pentru ceea ce se întâmplat.

”Era o persoană pașnică și care nu a creat probleme niciodată. Nu consuma nici băuturi alcoolice de 10-15 ani, iar ca bani nu stătea deloc bine, așa încât nu văd de ce să fi dorit cineva să-l tâlhărească. Toată comunitatea a rămas fără cuvinte și acum așteptăm să vedem ce s-a întâmplat cu adevărat”, a precizat primarul din Mușenița.

Până la ora redactării acestui material, procurorul criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava care coordona ancheta nu avea un autor.

Cert e că au fost ridicate imagini de pe camerele de supraveghere existente în zonă, cu ajutorul cărora să poată fi adunate mai multe indicii despre autorul posibilei crime.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 04 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.