Monitorul de Suceava

Balul Bobocilor Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mareˮ Cajvana, ediția a XVIII-a

 

 

La sfârșitul săptămânii trecute, pe scena Căminului Cultural din orașul Cajvana, a avut loc Balul Bobocilor de la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mareˮ Cajvana, ediția a XVIII-a. Organizatorii balului, directorul coordonator al liceului, Nicolae Robu, precum și directorii adjuncți, Tomuț Cristina, Iulian Ciotu și Crăciun Marius, dar şi elevii claselor a XII-a, şi-au dat silinţa şi au realizat un eveniment în care au îmbinat bunul-gust cu distracţia.

Balul de anul acesta a abordat o temă interesantă: ˮAround the world / În jurul lumii”, iar eleganța, frumusețea, stilul, prestanța sau extravaganța și inteligența au fost regulile jocului.

Pe parcursul călătoriei all-inclusive, participanții la concursul pentru titlurile de MISS și MISTER BOBOC 2024 au încercat să demonstreze că sunt cei mai buni, purtând spectatorii prin Italia, Brazilia, Spania, Egipt, Anglia și România.

Pentru ca totul să fie perfect, în spatele cortinei a muncit un grup de elevi din clasele a XII-a: Hasna Andreea, Ciotu Petronela, Răcari Rodica, Puscuță Domnica, Pîțu Gabriela, Birgăuan Anamaria, Tomescu Floarea, Flutur Georgiana, dar și doamnele diriginte ale claselor a IX-a și a XII-a, profesoarele Senciuc Daniela și Lucan Casandra, precum și domnul inginer de sistem Moroșan Sergiu.  

Orice concurs trebuie monitorizat și, totodată, orice concurent a trebuit evaluat. Evaluarea din cadrul acestui eveniment a fost făcută de către un juriu format din persoane avizate, care au știut să aprecieze calitățile fiecărui concurent în parte: doamna președinte, director adjunct Tomuț Cristina, Miss Boboc 2023 - Iacoban Veronica, Mister Boboc 2023 - Tomescu Gabriel, Mitrofan Denis, din partea sponsorilor, consilier educativ, profesor înv. primar Rotar Nicoleta, profesor Ureche Casandra - din partea consiliului profesoral și Birgăuan Ionuț - reprezentat al claselor a XII-a.

Munca depusă de acești tineri ce râvnesc la premiile mari a fost răsplătită și material, pe lângă aplauze și laude. Acest lucru nu era posibil fără ajutorul sponsorilor: Primăria și Consiliul Local al orașului Cajvana, George Tofan Group, GVC Computers, Șic Phothography, Top Scav, Mitrofan, La Câmp Com, Constantin Pas, Agro Scânteia, Anastasia Make-Up, La Geamy, Geo Saw, Pizzeria La Rusu, Nătucu Brand Up, CAR Învățământ Fălticeni, Florăria Flowers And Gift's Boutique, Agroline Bucovina, La Puiu, Farmacia Tofan, GVM Cajvana Mixt, Pascar Exim, Foșalău Clothes, La Codrii Cajvanei, Bucovina Grill, Stejarul Bar & Pub, Pîțu Trans, Garden Master, Simigeria Giulia, Moroșan Grup, Top Casa, Florăria Iris, Schimb Valutar, Tocadomi, Azteka Club.

Concursul nu a urmărit doar frumusețea fizică a concurenților, ci și aptitudinile, talentul, carisma și personalitatea pentru că nu contează doar modul în care arată o fată sau un băiat, ci și cum știu aceștia să capteze juriul și publicul.

Concurentele Pîțu Andreea, Motriuc Camelia Nicoleta, Buga Gabriela și Pîțu Anamaria au avut grijă de fiecare amănunt, dorind să fie perfecte. Coafura, machiajul, manichiura, vestimentația, accesoriile, zâmbetul, carisma, toate au întregit paleta celor care au râvnit la titlul de Miss Boboc. Astfel, toți cei implicați aduc mulțumiri speciale make up artistelor: Știrbu Trandafira, Pîțu Anastasia, dar și hair-styliștilor: Mr. John, Hairstudio, Sînăucean Alina, Pîțu Eudochia, Cârcu Floarea, dar și echipei Șoldan Studio pentru fotografii și video.

Băieții, tineri și frumoși, au demonstrat că liceenii din Cajvana se pot baza pe ei. Astfel, au concurat pentru titlul de Mister Boboc 2024 Bucșa Toader, Dumitriuc Cristian Filip, Pâțu Vasile Antonio, Săvuț Vasile, Strugar Grigore Mattia și Toneț Ionuț.

Momentele artistice presărate printre probele de aptitudini și de dans au adus în scenă pe elevele din clasa I, respectiv Rusu Daria și Chindriș Anastasia, care au uimit cu talentul lor muzical prin intermediul pieselor ”Price Tag” și ”Sara perche ti amo”, dar și eleve care au evoluat apoi intrând în sfera comediei, elevele clasei a 12-a: Hasna Andreea, Flutur Georgiana și Tomascu Floarea, care au stârnit râsul prin intermediul unei pantomime. Au mai evoluat tineri artiști precum Miruna Pascar, care a interpretat piesa “Nu te mai aștept“ a Alinei Eremia, Știrbu Alexandra Camelia, care a emoționat cu piesa Irinei Rimes “Ce s-a întâmplat cu noi”, Gheorghe Știrbu, care a interpretat piesele “Pe tărâmul interzisˮ și “Nebun de alb”.

Ca la orice manifestare de acest gen, organizatorii au avut și invitați surpriză. Astfel, Laura Lungu, o tânără artistă talentată de muzică populară, capabilă să transmită mari emoții prin vocea sa, a avut o frumoasă evoluție pe scena din Cajvana. 

Punctul culminant al balului a fost parada, unde concurenții au defilat în fața tuturor pentru a demonstra grație, eleganță și stil.

În timp ce juriul a deliberat, pe scenă, în aplauzele tuturor, a urcat invitatul special: Edward Sanda.

Seara nu se putea încheia altfel decât prin premierea bobocilor. Astfel, toți concurenții au fost răsplătiți pe măsură: Miss Eleganță – Motriuc Camelia Nicoleta, Miss Popularitate – Buga Gabriela, Miss Dans – Pîțu Anamaria, Mister Eleganță – Bucșa Toader, Mister Popularitate – Strugar Grigore Mattia, Mister Dans – Pâțu Vasile Antonio, Mister Spontaneitate – Săvuț Vasile, Mister Originalitate – Dumitriuc Cristian Filip.

Mult râvnitele titluri de Miss și Mister Boboc au fost acordate elevilor Pîțu Andreea și Toneț Ionuț.

 

Prof. înv. primar Seserman Lidia-Loredana, responsabilă cu promovarea imaginii Liceului Tehnologic „Ștefan cel Mare” Cajvana



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.