Adelina TALPALARIU
Din programul manifestărilor consacrate aniversării a 120 ani de la înființarea Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava, joi, 7 noiembrie, pe scena Casei de Cultură s-a desfășurat Balul Bobocilor cu titlul „Echoes of time”.
Spectacolul a pus în valoare istoria bogată a instituției, de la înființare, din anul 1904 (prin decretul împăratului Franz Josef) și până în prezent.
Incursiunea în trecutul colegiului a fost înlesnită de o vizită în „Muzeul de istorie CNPR”, organizat pe scena Casei de Cultură, cele șapte „săli” ale muzeului fiind parcurse pe rând de elevi și spectatori, cu toții martori la un parcurs lung, valoros și de succes al instituției.
„Vizitatorii” au avut posibilitatea să cunoască fragmente din istoria colegiului și a Sucevei și prin intermediul imaginilor proiectate în spatele scenei, cu ajutorul muzicii, al dansurilor, al vestimentației sau al obiectelor de epocă etalate în cele șapte vitrine de pe scenă.
Au putut fi vizitate:
· Sala Mädchen Lyzeum – școala din anii 1904 – 1921, ce purta acest nume;
· Sala Doamna Maria – școala cu acest nume, din anii 1921 – 1948;
· Sala Rebelle – școala din perioada 1948-1971;
· Sala Golden Age – anii 70;
· Sala Viitorul 9 – anii 80;
· Sala Millenium – anii 90;
· Sala CNPR, Timpuri noi – din 2000 până în prezent.
· Zece perechi
Păstrând atmosfera elegantă și distinsă al acestui moment solemn, al aniversării a 120 de ani, gazdele spectacolului i-au invitat în scenă pe cei 20 de boboci ai colegiului, aspiranți la titlurile de Miss și Mister Boboc 2024.
Emoționați, dar motivați, și-au făcut intrarea în scenă și au defilat în fata publicului Ioan Bursuc și Nicoleta Mitrofan, David Popescu și Ingrid Apostol, Luca Serediuc și Marta Shendyruk, Albert Cristurean și Mara Cernica, Artur Condurache și Sara Hopulele, Iustin Stanciu și Andra Cucu, Andrei Sava și Beatrice Achiței, Teodor Popescu și Evelina Petrovici, Filip Moraru și Amalia Romanică, Mateo Senciuc și Melissa Nistoriuc.
· Miss și Mister Excelență 2024 sunt Evelina Petrovici și Filip Moraru
Elevii de la Colegiul „Petru Rareș” au pregătit un spectacol ce a vibrat de eleganţă, rafinament, dar și de vitalitate și bună dispoziție, aceștia defilând, rând pe rând, cu momente artistice pregătite cu atenție dinainte.
Numerele de dans au fuzionat cu momentele de muzică (de la balade sensibile la rock înflăcărat), umor, remarcându-se o serie de numere aparte: Grupul Folk D.O.R., Trupa SubZero, momentul boboceilor, numere de balet, interpretare (Bianca Rotundu, Ana Carcale, Anastasia Cobelea, Laura Soflau, Andreea Grigorean etc.) trupa Amplify, trupa Amaeba, Trupa Trio, monolog (Roberta Ștefănoaia), Bucovina Dance Studio etc.
De asemenea, fiecare dintre cei 20 de boboci veniți în vizită la „Muzeul de istorie CNPR”s-au evidențiat prin momente artistice (dans, muzică, pantomime), alese întocmai pentru a intra grațiile juriului, în cadrul probei de talente și la defilarea de seară.
Elevii s-au simțit excelent în lumina reflectoarelor, au fost joviali, au trăit din plin show-ul și bucuria acestei importante sărbători din viața liceului.
În final, juriul a desemnat, privilegiați ai ediției speciale a Balului Bobocilor fiind următorii: Miss și Mister Popularitate - Sara Maria Hopulele și Luca Serediuc; Miss Distincție și Mister Distincție - Beatrice Achiței și Iustin Stanciu; Miss și Mister Rafinament - Andra Marina Cucu și Mateo Senciuc.
Miss și Mister Excelență 2024, de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava sunt Evelina Petrovici și Filip Moraru.