Monitorul de Suceava

Balan acuză PSD că îşi arogă „cu nonşalanţă” proiectele celor de la PDL

Tudor IONESCU

Reprezentanţii USL se află în campanie electorală şi îşi arogă merite care nu le aparţin. Este declaraţia președintelui Organizaţiei Municipale Suceava a PDL, deputatul Ioan Balan, făcută miercuri, într-o conferinţă de presă. Balan a făcut referite în mod special la cei din PSD, care, susţine el, au luat „cu nonşalanţă” proiectele PDL şi le prezintă ca şi cum ar fi proiectele lor. Liderul democrat-liberal a amintit de proiectul de opt milioane de euro, bani europeni, care vizează reabilitarea a zece străzi din municipiul Suceava, precum George Enescu, Universităţii, Traian Vuia, Mărăşeşti şi Cuza Vodă, şi de proiectul finanţat din fonduri elveţiene care vizează înlocuirea corpurilor de iluminat, încălzirea Bazarului şi dotarea cu maşini electrice, proiect demarat în 2011 de administraţia PDL. „Eu vreau să comentez puţin şmecheria pe care am văzut-o zilele trecute la cei de la PSD. Au văzut draftul de buget al primarului Ion Lungu şi îşi arogă realizările prin proiectele iniţiate de PDL. Ce au făcut cei de la USL în cei doi ani de zile de când sunt la guvernare la nivel local şi central? Primul lucru, pentru că au văzut că e de bonton, fiecare dintre ei şi-a luat câte un braţ de foarfece şi unii câte un kilometru de panglică tricoloră şi au trecut la inaugurarea investițiilor demarate de PDL, începând cu liftul de la Gura Humorului şi terminând cu multe alte lucrări care s-au realizat în Suceava”, a declarat Balan.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 22 Ianuarie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.