Băişanu şi-a anunţat oficial intenţia de a candida pentru funcţia de primar al Sucevei
Dan COMAN
Deputatul Alexandru Băişanu, copreşedinte al Organizaţiei PNL Suceava, a anunţat joi, în mod oficial, că intenţionează să candideze pentru funcţia de primar al Sucevei. „Voi candida la primăria Suceava. Nu există nici un echivoc", a spus Alexandru Băişanu în cadrul unei conferinţă de presă. Băişanu a ţinut să menţioneze că ştie că mai sunt şi alţi membri ai PNL Suceava, printre care şi deputatul Ioan Balan, care şi-au anunţat intenţia de a candida pentru funcţia de edil al Sucevei. El a declarat că în perioada care urmează va intra în „precampanie electorală în interiorul PNL". „Voi concura în dauna deputatului Ioan Balan", a spus Băişanu. El a subliniat că candidatul PNL pentru funcţia de primar al Sucevei se va stabili în urma unui sondaj.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 04 Iunie 2015.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.