Monitorul de Suceava

Băiat de 16 ani, accidentat pe o trecere de pietoni din Suceava unde șoferii dau rar prioritate

Florin PAIU

 

Un minor în vârstă de 16 ani a fost accidentat de o mașină pe o trecere de pietoni din municipiul Suceava, marți seară, din fericire leziunile suferite de adolescent fiind minore.

Accidentul s-a produs pe trecerea de pietoni de dinainte de magazinul Dedeman, pe sensul dinspre Burdujeni, un loc marcat destul de periculos pentru traversare, în sensul că șoferii dau destul de rar prioritate. În acea zonă se vine cu viteză, mai ales dinspre Burdujeni.

Din cercetările polițiștilor rutieri rezultă că un șofer din Dornești, la volanul unui autoturism marca Hyundai, cu care avea direcția de deplasare dinspre cartierul Burdujeni spre centrul municipiului Suceava, la trecerea de pietoni de dinainte de sensul giratoriu din zona magazinului Dedeman, a surprins şi accidentat pe un minor în vârstă de 16 ani, care s-a angajat în traversarea drumului public regulamentar, pe locul marcat.  

Adolescentul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticat doar cu o contuzie de genunchi, fără alte probleme deosebite.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 16 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.