Monitorul de Suceava

Autobuzul mare introdus pe linia 6, spre Moara, plin cu călători chiar din primele zile

Cosmin ROMEGA

Introducerea unui autobuz mare, electric, pentru transportul public de călători pe linia 6 TPL, recent înființată, în locul microbuzului folosit la început, care era mereu supraaglomerat, s-a dovedit justificată.

Chiar din primele zile autobuzul care circulă din centrul Sucevei spre Moara a fost plin de călători, în special la orele de vârf, când se merge spre școală și serviciu, precum și la întoarcere, cerere existând și pe restul curselor efectuate, dar nu la aceeași intensitate.

Traseul autobuzului de pe linia 6 TPL, spre Moara, este:

Dus: Teatrul ”Matei Vișniec” – Catedrală – G. Enescu – Mobilă – Obcini Flori – Metro – Coramed – Castelul de apă – Profi – Passa Tempo – Campus universitar 1 (Penny) – Campus universitar 2 (David) – Ferma 4 Moara.

Întors: Ferma 4 Moara – Campus universitar 2 (David) – Campus universitar 1 (Penny) – Passa Tempo – Castelul de apă – Corduș – Școala ”Ion Creangă” – Obcini Flori – Mobilă – G. Enescu – Nordic – Catedrală – Teatrul ”Matei Vișniec”.

Programul de circulație, de luni până vineri, este următorul:

Plecări Teatrul ”Matei Vișniec”: 6.00; 6.50; 8.00; 9.00; 11.00, 12.10; 13.10; 14.10; 15.10, 16.10; 17.20; 19.10; 20.10

Plecări Ferma 4: 6.25; 7.15; 8.25; 9.25; 11.25, 12.35; 13.35; 14.35; 15.35, 16.45; 17.45; 19.35; 20.35.

Microbuzul cu nr. 6, cu plecare din stația Universitate, nu mai circulă. Sâmbăta, duminica și de sărbătorile legale autobuzul cu nr. 6 nu circulă. Înlocuirea microbuzului TPL cu autobuzul de capacitate mare, precum și modificarea traseului s-au făcut ca urmare a discuțiilor purtate între conducerea Primăriei Moara cu cea a Primăriei Suceava, care este unic acționar al societății de transport public local, TPL SA.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 15 Ianuarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.