Monitorul de Suceava ”Țeapa” celor de la Antidrog

Au comandat droguri din Olanda și au găsit în colet făină

Florin PAIU

Procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava au finalizat recent cel mai amplu dosar pe linie de trafic de droguri din ultimii ani, fiind trimiși în judecată nu mai puțin de 35 de inculpați, din două grupări, una de la Gura Humorului și una de la Suceava, după cum am detaliat într-un articol publicat în ediția de ieri a Monitorului de Suceava.

Pe parcursul anchetei, tranzacțiile dealerilor au fost interceptate de foarte multe ori, în urma unor urmăriri în trafic, dar și după interceptarea efectivă a unor colete cu droguri.

Această interceptare înseamnă că polițiștii de la Serviciul Antidrog au pus mâna pe coletele traficanților, de multe ori fără ca aceștia să știe, și s-au asigurat că substanțele interzise nu au mai ajuns la ei. 

Astfel, la un transport de droguri comandat din Olanda dealerii au găsit în colet făină.

Din ancheta coordonată de DIICOT a rezultat că, în octombrie 2022, unul dintre dealerii trimiși în judecată, Kevin – Moriss Cioban, l-a abordat pe Ciprian Strugaru, care făcea parte din anturajul său și prin intermediul căruia mai cumpărase droguri din Olanda.

Inculpatul Strugaru a plasat o comandă online pe un site din Olanda specializat în comercializarea de substanțe cu efect psihoactiv, pentru cantitatea de 8,77 grame ADB-BUTINACA.

Banii pentru droguri, rezultă din cercetări, au fost puși la dispoziție de Kevin – Moriss Cioban.

Acesta a apelat la alți doi complici, cărora le-a pus la dispoziție mașina sa și i-a trimis să ridice coletul.

Complicii au preluat coletul și l-au dus la locuința lui Cioban.

În locuința acestuia, când au deschis coletul, aceștia au realizat că produsele psihoactive pentru prizat au fost înlocuite cu făină, fără însă să bănuiască că polițiștii le-au ”sustras” marfa. Dealerii de droguri au crezut că au fost induși în eroare de furnizorul din Olanda, a rezultat din cercetări, având discuții vehemente în acest sens.

Este destul de evident că astfel de acțiuni ale structurilor antidrog presupun anchete complexe, care necesită timp, oameni și resurse importante. Așa se explică și de ce se acționează aparent foarte târziu față de grupările de traficanți de droguri.

După cum am arătat în Monitorul de Suceava, principalii dealeri din acest dosar se află în arest preventiv din luna martie a acestui an (când au avut loc perchezițiile și săltarea suspecților), în timp ce o parte dintre complici au fost plasați recent în arest la domiciliu.

 Pe scurt, în acest dosar sunt vizate grupările de traficanți de droguri ”Pancy” din Gura Humorului și ”Niki” din Suceava.

Din cercetări a rezultat că, în cursul anului 2023, la Gura Humorului, s-a constituit un grup infracțional organizat format din Petru-Cătălin Cotoc, zis Pancy, fratele acestuia, Alexandru, și încă o persoană care nu a putut fi identificată.

Gruparea Pancy vindea droguri și către gruparea ”Niki”, condusă de Neculai Popovici, zis Niki, rezultă din ancheta DIICOT.

”Niki” are 43 de ani, este din municipiul Suceava și are o casă în satul Luncușoara, comuna Udești.

Tot la Luncușoara avea și un bar care era un adevărat depozit de droguri pentru piața din municipiul Suceava, a rezultat din cercetări.   



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 16 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.