Daniela MICUŢARIU
La Muzeul Etnografic Hanul Domnesc vor fi organizate și în acest an ateliere creative - povești din lumea satului de odinioară. Muzeografii vor aduce în fața publicului, într-o manieră relaxantă și atractivă, ludico-educațională, povești din lumea satului.
Programul de educație muzeală, aflat la a II-a ediție, deschide activitățile cu publicul de la Hanul Domnesc. Desfășurat în trei module, programate în perioade distincte ale anului, activitățile din cadrul programului de educație muzeală sunt legate de tradiții și obiceiuri populare asociate marilor sărbători de peste an: Legende și Tradiții de Mărțișor (luna martie), Tradiții și Obiceiuri de Paște (lunile aprilie și mai), Datini și Credințe de Crăciun și Anul Nou (lunile noiembrie și decembrie).
Reprezentanții Muzeului Etnografic Hanul Domnesc invită cadrele didactice și elevii la ateliere creative, unde își vor confecționa propriile obiecte-suvenir și vor cunoaște tradițiile și obiceiurile celor mai importante sărbători din lumea satului de odinioară.
· „Legende și Tradiții de Mărțișor”
Programul de educație muzeală debutează cu tema „Legende și Tradiții de Mărțișor”. Elevii sunt invitați să participe la ateliere creative de confecționare a unor mărțișoare și felicitări, materialele fiind asigurate de către muzeu. Elevii vor afla informații legate de legendele mărțișorului, semnificația zilei de 1 Martie, originea acestei sărbători, scopul purtării mărțișorului, tradiții și obiceiuri legate de acesta. De asemenea, elevii vor afla informații inedite despre importanța Sărbătorii Mărțișorului și înscrierea acestuia în lista patrimoniului imaterial UNESCO. Pot participa elevi cu vârsta cuprinsă între 7-14 ani. Atelierele se vor desfășura în perioada 4-14 martie 2025, pe bază de programări la telefon: 0740 652 192. Activitățile se vor desfășura în zilele de marți, miercuri, joi și vineri, timp de două ore pe zi. Taxa de participare este de 10 lei/persoană pe zi/atelier.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 22 Februarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.