Monitorul de Suceava

Așa se călește Oțelul

Gabriel MANȚĂ

A mai rămas o singură echipă neînvinsă în liga noastră cea de toate etapele. Peste Oțelul a trecut cu bine și al zecelea val, cel din Giulești, dar cum vorbim de neam de dunăreni, a rezistat fără probleme pe Dâmbovița. Totuși, în cazul gălățenilor trebuie să avem în vedere că ei au restanță cu CFR Cluj. Deși băieții lui Dan Petrescu nu mai sperie pe nimeni, a se vedea colapsul din partida cu UTA de acasă, niciun meci nu se scrie la fel. Oricum, mai cu trasul de guler, mai cu binișorul, Dorinel Munteanu are toate meritele pentru acest parcurs, echipa sa fiind una dintre candidatele serioase la play-off. De fapt, ar fi o adevărată surpriză ca să-l rateze, din moment ce Oțelul a rămas singura echipă neînvinsă după o treime din campionatul regulat. S-a văzut și în meciul cu Rapid că oaspeții au fost echipa mai țeapănă.

Automat, pentru a putea afirma cele de mai sus, înseamnă că liderul U Cluj n-a trecut al unsprezecelea val (clujenii neavând restanță). Dispariția zeroului din clasament a avut loc în urma unei confruntări cu o echipă de pluton, Poli Iași, ceea ce nu este deloc, dar deloc, o surpriză. Chiar dacă se află momentan pe primul loc, menținându-se confortabil acolo chiar și după acest prim eșec, U Cluj provine tot dintr-o echipă de pluton. Ea a învățat să joace și produce surprize cu echipe mai bine cotate, până când, inevitabil, se ajunge la meciuri cu miză și atunci experiența își spune cuvântul. E drept, Sabău s-a blindat cu jucători trecuți pe la aceste echipe, deci teoretic obișnuiți cu mize mai mari, dar tradiția își spune și ea cuvântul. Revenind la înfrângerea administrată de Poli Iași, spuneam că ea era previzibilă, căci deprinderea de a juca astfel de meciuri de luptă, în tranșee, se pierde. Din fericire pentru șepcile roșii, aproape nimeni de la vârf nu a profitat, plutonul bătând pasul pe loc. Aș zice chiar că pentru dinamoviști e mai dureros egalul cu Botoșani de pe Arcul de Triumf, mai ales că acesta s-a produs după un avantaj de două goluri. Dinamo ar fi fost acum pe locul 2, acolo unde a urcat conjunctural... Petrolul! Câinii latră, lupii trec.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 30 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.