Monitorul de Suceava Măsuri

Arestați pentru că i-au bătut și lipsit de libertate pe cei care ar fi comandat droguri, dar nu aveau bani

Florin PAIU

Trei tineri au fost reținuți și prezentați în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru fapte comise cu violență.

Cei care sunt victime în dosar sunt doi tineri din Pătrăuți, iar faptele au fost reclamate în luna octombrie. 

Din informațiile noastre, cei doi ar fi comandat substanțe interzise de la un dealer din Dornești, doar că, atunci când drogurile au ajuns la ei, le-au spus dealerilor că nu prea au bani.

Cei care au făcut comanda i-au invitat pe cei trei să bea cu ei, doar că dealerul și prietenii săi nu au fost deloc încântați de timpul pierdut.

Așa s-ar fi ajuns la violențe majore, clienții neserioși fiind urcați într-o mașină, lipsiți de libertate și apoi abandonați pe un câmp.

În ședința de vineri, 8 noiembrie, a Judecătoriei Suceava, în urma propunerii procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, Daniel Marcu, Dumitru Grigoraș și Vili Ștefan Vengjenec au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru comiterea a două infracțiuni de lipsire de libertate.

Unul dintre ei, Vili Ștefan Vengjenec, este condamnat la 3 ani de închisoare, de Judecătoria Rădăuți, într-un dosar de tâlhărie calificată destul de asemănător.

El este acuzat că, în luna noiembrie a anului trecut, alături de trei complici, a intrat în casa unui tânăr din Ulma care locuia la Rădăuți, l-au bătut și i-au luat o serie de bunuri pe care acesta le deținea, unele ilegal.

Și atunci, la mijloc a fost vorba de o răfuială legată de droguri.

Principalul autor de atunci a fost Paul Alexandru Colibaba, trimis în judecată ca lider al unei grupări de traficanți de droguri.

Vili Ștefan Vengjenec era liber pentru că pedeapsa de 3 ani de închisoare de la Judecătoria Rădăuți nu era definitivă, faza finală a procesului având loc la Curtea de Apel Suceava.  



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 09 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.