Sandrinio NEAGU
Aproape 60 de persoane vârstnice din judeţ au fost la finele săptămânii trecute într-o excursie organizată de Asociaţia Judeţeană a Pensionarilor CFR. Acţiunea este deja una de tradiţie, acesta fiind al 14-lea an consecutiv în care pensionarii CFR au posibilitatea de a vizita diferite obiective şi de a socializa între ei.
Excursia de două zile s-a derulat în judeţele Suceava şi Neamţ şi a fot organizată cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice.
Prima zi s-a soldat cu o oprire la Mănăstirea Râşca, după care s-a mers la Mănăstirea Slătioara, iar apoi pensionarii au mers la mănăstirile de la Târgu Neamţ, Agapia şi Văratic. La Mănăstirea Horaiţa s-a servit prânzul, iar mai apoi vizita a continuat la Mănăstirea Pângăraţi.
Următorul loc în care pensionarii suceveni s-au oprit a fost Piatra Neamţ. Aici au fost vizitate obiectivele turistice, iar seara s-a finalizat în Staţiunea Durău. Cei aproape 60 de participanţi la excursie au avut parte de o seară perfectă, cu o cina festivă, însoţită de muzică, dans şi voie bună.
Ziua a doua a cuprins vizite la mănăstirile Durău, Bisericani şi Nechit, la acest ultim lăcaş de cult servindu-se şi prânzul.
„Această acţiune nu ar fi fost posibilă fără sprijinul Organizaţiei Judeţene a PSD Suceava şi al preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, domnul Cătălin Nechifor. Vreau să le mulţumesc personal pe această cale pentru sprijinul financiar acordat în organizarea acestei acţiuni”, a declarat Vasile Palaghiu, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Pensionarilor CFR Suceava, omul care se ocupă de 14 ani de organizarea unor astfel de evenimente.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 06 Octombrie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.