Monitorul de Suceava Linii ocupate

Aproape 1.700 din apelurile la 112 au fost false sau abuzive

Sandrinio NEAGU

Nu mai puțin de 1.690 de apeluri către operatorii serviciul unic de urgență 112 ai IPJ Suceava au fost false sau abuzive. Asta numai la nivelul anului 2024, când acest serviciu a fost apelat de 42.067 de ori, iar în aproape jumătate din cazuri a fost nevoie de intervenția polițiștilor.

Pentru alertare falsă, s-au dat și 1.306 amenzi, în valoare totală de 2.137.600 de lei. 

”Succesul unei misiuni depinde de efortul mai multor oameni și de o coordonare fără cusur. O misiune începe de la aflarea informațiilor corecte, alocarea resurselor adecvate și intervenția propriu-zisă, ulterior, procesul fiind încheiat tot în dispecerat, prin centralizarea rezultatelor.

Pilonii sistemului 112 sunt oamenii – cei care se implică activ în gestionarea situațiilor de urgență, empatizând cu cei aflați în suferință, dar care, în același timp, au tăria de a rămâne mereu calmi și concentrați, fără a se lăsa copleșiți de ceea ce se petrece la capătul celălalt al firului. Fiecare misiune este trăită cu intensitate și responsabilitate.

Un apel responsabil la 112 salvează vieți! Nu abuza de acest număr și conștientizează că atunci când tu ții linia ocupată pentru un motiv care nu e tocmai întemeiat, altcineva se poate afla la linia dintre viață și moarte”, au transmis reprezentanții IPJ Suceava.

Potrivit legislației în vigoare, alertarea falsă se sancționează cu amendă de la 2.000 la 4.000 de lei.

Prin alertare falsă se înțelege următorul aspect: ,,alertarea intenționată a Serviciului de urgență 112 pentru determinarea alarmării sau intervenției agențiilor specializate de intervenție în mod nejustificat”. 

Aceste cifre au fost oferite cu ocazia Zilei Europene a Numărului Unic pentru Apeluri de Urgență 112. 

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 12 Februarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.