Monitorul de Suceava Noian de nereguli

Anchetă pentru cinci infracțiuni după ce un adolescent a ieșit la plimbare cu mopedul și a rănit un pieton

Florin PAIU

Un tânăr în vârstă de 17 ani, care a ieșit la plimbare cu mopedul prin sat, este cercetat pentru un întreg lanț de infracțiuni după ce a accidentat un pieton. Printre altele, tânărul nu are permis de conducere, iar vehiculul nu era înmatriculat. În ecuația penală este prins și tatăl său vitreg, care i-a cumpărat vehiculul pe două roți și i l-a încredințat pentru a-l conduce.

Accidentul s-a produs marți seară, în jurul orei 18.30, în satul Bănești, comuna Fântânele.

Un localnic în vârstă de 17 ani conducea un moped pe strada Principală din Bănești, iar când a efectuat un viraj la stânga, l-a accidentat pe un consătean în vârstă de 32 de ani. Acesta din urmă a solicitat o ambulanță la fața locului, acuzând leziuni la un genunchi.

După impact, tânărul de 17 ani a plecat acasă, revenind la fața locului ulterior, la solicitarea polițiștilor care ajunseseră la fața locului, pentru cercetări.  

Minorul a declarat verbal că mopedul a fost cumpărat de actualul soț al mamei sale, care i l-a încredințat pentru a-l conduce pe drumurile publice.

Adolescentul în vârstă de 17 ani a fost verificat cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0.

Tânărul de 32 de ani acroșat de moped a ajuns la Spitalul Județean Suceava, unde i-a fost stabilit diagnosticul de traumatism genunchi drept – rănit ușor.

De precizat că pietonul era băut (0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat), aspect care contează și nu prea în context.

În cazul conducătorului de moped, cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, ,,punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ,,părăsirea locului accidentului” și ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere (sub forma încredințării)”.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 12 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.