Monitorul de Suceava Trimiși în judecată

Anchetă blitz în cazul hoților de motorină din vagoane transformați în tâlhari

Florin PAIU

Procurorii de la Rădăuți au trimis spre judecare în mai puțin de o lună de zile dosarul cu privire la tâlhăria comisă asupra unui agent de pază care a surprins în flagrant un furt de motorină din vagoanele Unicom Holding SA.

Cei doi inculpați au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, și această anchetă putând fi dată ca exemplu despre cum ar trebui să decurgă cercetările, mai ales într-un astfel de caz, nu foarte complex până la urmă și cu autorii prinși în flagrant.

Dosarul în care inculpații Ruben Bucevschi și Iulian Constantin Cornea sunt trimiși în judecată pentru tâlhărie calificată este înregistrat la Judecătoria Rădăuți în faza de cameră preliminară.

Hoții au acționat în seara zilei de 5 august, în jurul orei 21.00.

Din cercetări a rezultat că hoții au sustras 783 de litri de motorină dintr-un vagon, iar la un moment dat au fost surprinși de doi agenți de pază.

Pentru a-și asigura scăparea, hoții l-au bătut pe unul dintre agenții de pază.

„L-au lovit cu pumnii și picioarele în zona capului pe agentul de pază M.S., care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, context în care au luat fără drept dintr-un vagon de marfă cantitatea de 783 litri de motorină”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

La câteva zile după comiterea faptei, în urma completării probatoriului, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți au solicitat arestarea celor doi inculpați.

Judecătoria Rădăuți a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă a lui Ruben Bucevschi și a lui Iulian Constantin Cornea, ambii din Dornești, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Instanța a confirmat la începutul lunii septembrie temeinicia măsurii arestului preventiv, iar pe 9 septembrie Tribunalul Suceava a respins solicitare acelor doi, privind luarea unei măsuri mai blânde decât arestul preventiv. 

Polițiștii de la Serviciul Județean Transporturi Suceava au date și informații privind furturi periodice de motorină din garniturile staționate la Dornești, deși nu toate sunt și sesizate efectiv ca fapte penale. Asta pentru că, fiind vorba de cantități imense de carburant transportate, uneori ce se fură intră la cantitate neglijabilă.

Pentru cei care fură, însă, cantitățile nu sunt tocmai neînsemnate.

După cum am arătat într-un articol mai detaliat din Monitorul de Suceava, ca mod de operare, hoții se plimbă cu mașinile pe drumuri agricole mărunte care se intersectează ca vagoanele care staționează la Dornești.

În mașini au bazine de 1000 de litri, iar când momentul este oportun se ”mufează” la vagonul cisternă și fură sute de litri de motorină. Nu sunt ușor de surprins la furat pentru că vagoanele staționează pe arii extinse, iar ei acționează pe timp de noapte. Dacă sunt întrebați de vreun paznic ce caută pe acolo spun că se află pe drum public și e dreptul lor să treacă cu mașina pe acolo, mai ales că sunt fermieri...

Alt mod de operare este așa-numitul ”găletit”. Hoții pun găleți la vagoanele deja golite de carburant, în cisterne mai existând suficientă motorină cât să umple câteva găleți. Din nou, la un calcul simplu, afacerea nu este tocmai neînsemnată pentru hoți.

Pe lângă furturile efective, acest ”găletit” înseamnă și poluarea solului, a aerului și risc de accidente și chiar explozie, în anumite circumstanțe.       

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 12 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.