Monitorul de Suceava

Amplasamentul căsuțelor de la Târgul de Crăciun din centrul Sucevei se va trage la sorți și comercianții vor plăti taxă la primărie

Dana HUMOREANU

Primăria Suceava a operat schimbări în organizarea Târgului de Crăciun din centrul Sucevei, în sensul că toți comercianții vor plăti o taxă pentru perioada cât vor avea activități comerciale în zonă.

Primarul de Suceava, Vasile Rîmbu, a declarat că Târgul de Crăciun este organizat pentru ca aici să-și vândă marfa „producătorii, nu speculanții” și că amplasamentul pentru fiecare căsuță va fi tras la sorți. Indiferent de locul în care vor avea căsuța, toți comercianții vor plăti o taxă, stabilită la 50 de lei/ zi.

Este în primul an în care administrația locală percepe taxă de la negustorii din târg, până acum aceștia nu plăteau nici măcar electricitatea consumată. „Epoca gratuităților s-a terminat. Urmărim dezvoltarea, nu subvenționarea selectivă”, a precizat primarul Rîmbu.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 22 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.