Sergiu RUSU
Mirel Fasolă (34 de ani), principalul suspect al poliţiştilor în cazul violului de la Fântânele, din data de 8 martie a.c., atunci când o bătrână în vârstă de 76 de ani a fost siluită în propria casă de un individ mascat, a fost adus, ieri, în faţa procurorilor, cu propunere de arestare preventivă, însă, după câteva ore de audieri, bărbatul a fost lăsat să plece.
Flancat de patru poliţişti, cu cătuşe pe mâini, Fasolă a fost adus la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava ieri, în jurul orei 11:00. Cu o zi înainte, fusese testat cu detectorul de minciuni, iar concluziile au fost că bărbatul îi minte pe anchetatori atunci când spune că nu el a violat-o pe bătrână.
Miercuri după-amiază, de altfel, după ce i s-a adus la cunoştinţă că a picat testul poligraf, Fasolă a recunoscut că el este autorul violului.
„În urma probelor administrate în cauză, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a suspectului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol şi violare de domiciliu, urmând a fi prezentat astăzi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă”, anunţa, ieri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, într-un comunicat de presă.
Până să ajungă la instanţă, însă, Fasolă a fost dus în faţa procurilor pentru audieri.
Aici, lucrurile au luat o cu totul altă întorsătură. Suspectul anchetatorilor a declarat din nou că este nevinovat, mărturisind că declaraţia dată anterior, cea în care recunoştea totul, este neadevărată, fiindu-i luată cu forţa de poliţişti.
Cum testul poligraf nu este probă în instanţă, ci doar un indiciu care trebuie coroborat cu alte probe pentru a conta în judecata magistraţilor, iar probe directe împotriva lui Mirel Fasolă nu existau la dosar, în jurul orei 14:00, suspectul a fost lăsat să plece acasă, urmând să fie cercetat în stare de libertate.
Poliţiştii spun că aşteaptă rezultatul testelor ADN şi, în cazul în care într-adevăr Fasolă este autorul violului, atunci bărbatul nu va mai putea scăpa de cătuşe şi de celula de la subsolul IPJ Suceava.
Violată de 8 martie
Elena J. în vârstă de 76 de ani, s-a trezit în seara de 8 Martie, în propria casă, cu un individ mascat, care a bătut-o şi a obligat-o să întreţină cu el relaţii sexuale.
Agresorul, spune bătrâna, avea faţa acoperită cu o căciulă, însă, la un moment dat, victima a reuşit să-i vadă chipul, recunoscându-l pe un nepot de-al ei, Mirel Fasolă.
„Victima a fost prezentată la Serviciul de Medicină Legală Suceava, stabilindu-se că leziunile prezentate pe corpul acesteia pledează pentru săvârşirea infracţiunii de viol, necesitând un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul Gabriel Panţiru.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 12 Martie 2010.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.