Monitorul de Suceava Raportul

Aderență slabă a asfaltului în zona Grup Școlar, conform unui raport tehnic „ascuns” – acuzații grave aduse de Cușnir fostei administrații

Cosmin ROMEGA

O problemă la care nu s-au mai înregistrat cazuri în ultimele zece luni, cea a autoturismelor care ”zburau” de pe carosabil în zona Grupului Școlar, în municipiul Suceava, a fost readusă în atenție de viceprimarul Dan Ioan Cușnir, care, în cadrul unei conferințe de presă, a adus grave acuzații fostei conduceri a administrației locale.

Viceprimarul Sucevei a prezentat rezultatele unor teste de rugozitate conform cărora suprafața asfaltată în 2023 pe acea zonă a bulevardului principal nu se încadrează la standardele minime de aderență, iar despre raportul respectiv, contrazis de un altul, comandat ulterior de constructor, spune că a fost ținut ”ascuns”, deși l-a solicitat, iar abia după ce a ajuns în executivul primăriei ”s-au ridicat anumite perdele”, care îl ”fereau” de priviri indiscrete.

”După <marea asfaltare> a axului principal din 2023, în zona Grupului Școlar au avut loc mult mai multe accidente decât înainte de asfaltare, unele fiind grave.

Această asfaltare a costat peste 9.000.000 lei, aproape 2.000.000 euro.

Binomul Lungu - Harșovschi s-a supărat pe cetățeni, pe șoferi: că merg prea tare, că nu au cauciucuri de iarnă și multe alte devieri de la cauza reală”, a spus Dan Ioan Cușnir, menționând că asfaltarea axului principal s-a făcut din fonduri de la capitolul bugetar ”Reparații” și nu ”Investiții”, la care condițiile de finanțare sunt mult mai riguroase și necesită proiect tehnic, detalii tehnice de execuție și un deviz general de costuri care trebuie respectat.

”Stratul de asfalt inițial, din 2012, era din clasa BA16, care are în compoziție piatră concasată, de carieră. Stratul de asfalt aplicat în 2023 este din clasa BAPC16, care are în compoziție piatră concasată de râu și care este de calitate inferioară asfaltului inițial. Această modificare ar fi necesitat o expertiză, pentru că s-a modificat materialul din care este stratul de uzură”, a explicat Dan Ioan Cușnir.

Viceprimarul a prezentat rezultatele unui raport tehnic comandat unui laborator independent de către Primăria Suceava în data de 3 aprilie 2024, din care rezultă că rugozitatea este bună, dar aderența este ”rea”, la eșantioanele prelevate fiind înregistrate valori cuprinse între 36 și 45, în condițiile în care valoarea minimă de admisabilitate este 55, una bună este 70-80, iar foarte bună este peste 80.

„Sucevenii ar fi meritat o aderență foarte bună, nu una rea, mai ales pentru un cost atât de mare. S-a spus că șoferii merg prea tare sau că nu au cauciucuri de iarnă, în loc să se accepte că adevărata problemă este calitatea lucrărilor”, a subliniat viceprimarul Dan Ioan Cușnir, referindu-se la costurile totale de refacere a axului principal, de 9 milioane de lei.

Viceprimarul municipiului reședință de județ a mai criticat graba administrației liberale de a face asfaltarea axului principal în ciuda notificărilor primite de la ACET privind necesitatea executării unor viitoare lucrări majore pe tronsonul Ambro-Bazar, precum și pe bulevardele Ana Ipătescu și Ștefan cel Mare, unde conductele de apă-canalizare sunt vechi de peste 50-60 de ani și urmează să fie schimbate.

„Practic, s-au cheltuit milioane de lei pe un tronson care riscă să fie distrus de lucrări inevitabile, dar și de avarii, pentru că acolo e o bombă cu ceas care poate exploda oricând”, a concluzionat viceprimarul Dan Ioan Cușnir, care consideră că sucevenilor le-a fost ascuns adevărul.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 21 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.