Monitorul de Suceava

Accident între un autotren și o autoplatformă, la Gura Humorului

Florin PAIU

 

O autoplatformă și un autotren au fost implicate într-un accident rutier care a avut loc miercuri, în jurul orei 13.45, la Gura Humorului.

Imediat s-a dat alarma la 112 pentru că șoferul vehiculului cu platformă era blocat în cabină.

Șoferul a fost extras de către echipajul specializat în descarcerare și predat echipajului de prim ajutor.

Din fericire, șoferul nu avea nimic grav, iar după monitorizarea medicală a refuzat să fie transportat la spital.

Accidentul pare a avea șanse de a fi încadrat la o tamponare fără victime, cu o afectare serioasă însă a traficului rutier.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului, cu o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 25 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.