Monitorul de Suceava

A trimis bani și mulinete pentru revizii și a aflat de pe internet că a dat peste un țepar

Sandrinio NEAGU

Un sucevean a aflat că a fost înșelat la numai câteva zile după i-a livrat țeparului o serie de bunuri și bani. Era deja prea târziu, așa încât sunt toate șansele să nu mai recupereze nimic din prejudiciul estimat la circa 3.000 de lei.

La mijlocul lunii ianuarie, suceveanul a luat legătura cu un individ din București căruia i-a solicitat o programare pentru revizia a patru mulinete.

Pachetul cu cele patru mulinete, dar și suma de 320 de lei, au fost trimise pe 21 ianuarie, iar a doua zi bucureșteanul i-a confirmat primirea bunurilor.

La finalul lunii februarie, suceveanul a observat o postare pe rețeaua de socializare Facebook, în care o altă persoană îi atenționa pe oameni să nu dea curs invitației individului din București, pentru că a înșelat mai multe persoane exact prin aceeași modalitate.

Suceveanul a mers duminică, 2 martie, la Poliție, unde a reclamat fapta, iar oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ”înșelăciune”.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 03 Martie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.