Monitorul de Suceava

A postat un anunț de vânzare și a rămas fără 3.300 de lei după ce a accesat un link

Sandrinio NEAGU

O adolescentă în vârstă de 17 ani a fost țepuită și lăsată fără 3.300 de lei după ce a postat un anunț de vânzare. În ziua de 11 decembrie, tânăra a postat pe aplicația OLX un anunț de vânzare a unei mașini de cusut. La scurt timp a fost contactată de un bărbat, care i-a transmis un link prin care i s-a comunicat să-l acceseze pentru a primi banii instant prin aplicația mai sus menționată.

Adolescenta avea în cont suma de 3.347 lei, iar după ce a deschis link-ul și a introdus datele personale, precum și ale cardului, a sesizat imediat că suma de 3.300 lei i-a fost retrasă.

A încercat să ia legătura cu posibilul cumpărător, numai că acesta nu a mai putut fi contactat.

Tânăra a mers la banca unde avea cardul și contul, dar de acolo a fost îndrumată la Poliție pentru a depune plângere penală, ceea ce a și făcut.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 13 Decembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.