Monitorul de Suceava

A murit după ce a revenit în casa degradată în urma unui incendiu, în care fusese găsit în șoc hipotermic

Florin PAIU

Un bărbat din Câmpulung Moldovenesc a fost găsit mort în casa în care locuia, o locuință ce era degradată în urma unui incendiu și care nu mai oferea condiții de trai nici pe departe normale, în sensul că era frig ca afară, a rezultat din cercetările polițiștilor.

Un vecin al decedatului, martor, a relatat că a mers duminică, în jurul orei 10.45, la domiciliul lui Traian C., găsindu-l pe aceste mort, întins pe pat.

Din relatările persoanelor aflate la fața locului a reieșit că Traian C. locuia într-o casă care a fost afectată de un incendiu în urmă cu circa doi ani de zile. Din cauza condițiilor precare în care locuia, la începutul lunii decembrie 2024, bărbatul a fost găsit în șoc hipotermic în casa sa. Atunci, bărbatul a ajuns la spital, fiind salvat.

După externare, bărbatul a locuit o scurtă perioadă la un vecin, care a vrut să-i dea o mână de ajutor. 

Pentru că vecinul nu era de acord să îi dea de băut, Traian C. a ales să revină în casa sa, degradată și neizolată.

Duminică, 2 februarie, văzând că a scăzut temperatura de afară și a început să ningă, vecinul a mers să vadă ce face bărbatul aflat în dificultate, găsindu-l mort.

Polițiștii nu au găsit urme de violență sau de răvășire a locuinței, care să le trezească suspiciuni privind condițiile în care s-a produs decesul. 

Ancheta continuă în cadrul unui dosar penal, fiind dispusă și efectuarea necropsiei.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 03 Februarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.