Monitorul de Suceava

A intrat cu ATV-ul într-un cap de pod și a fost proiectat în albia unui pârâu

Sandrinio NEAGU

Un bărbat de 32 de ani, din satul Paltinu, comuna Vatra Moldoviței, a ajuns la spital cu răni serioase. Asta după ce luni, 23 decembrie, la orele amiezii, a fost implicat într-un accident rutier. Tânărul conducea un ATV și se deplasa pe drumul comunal 32, dinspre Paltinu spre Vatra Moldoviței. Într-o curbă periculoasă nu a mai putu stăpâni vehiculul, care a intrat într-un cap de pod. Din impact, bărbatul a fost aruncat în albia unui pârâu din apropiere. Rănitul a fost preluat de un echipaj medical și apoi transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc. Aici a fost diagnosticat ”policontuzionat prin accident rutier, traumatism cranio-cerebral și traumatism cranio-facial”. Nu a putut fi testat alcoolscopic din cauza leziunilor suferite, dar i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Din verificările efectuate de polițiști s-a constatat că bărbatul nu avea permis de conducere, iar ATV-ul nu era înmatriculat și înregistrat. Tânărul s-a ales cu dosar penal și este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de “punerea în circulație sau conducerea pe drumurile a unui vehicul neînmatriculat" și “conducerea unui vehicul fără permis de conducere".



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 24 Decembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.