Monitorul de Suceava Bune intenții?

A găsit o țestoasă la marginea drumului, a salvat-o și apoi a scos-o la vânzare. S-a trezit apoi cu autoritățile peste el și cu dosar penal

Florin PAIU

Un sucevean a trecut printr-o experiență deloc plăcută după ce a scos  la vânzare pe OLX o broască țestoasă dintr-o specie protejată.

Suceveanul susține că doar a găsit țestoasa la marginea drumului și a salvat-o, după care, neștiind cum să o îngrijească, a decis să o vândă.

Totul a plecat de la o petiție transmisă la Garda de Mediu Suceava

 de Asociația Wilderness Research and Conservation – București, prin care se sesiza intenția unei persoane din municipiul Suceava de a comercializa on-line, prin intermediul platformei OLX, un exemplar aparținând unei specii de reptilă protejată (Testudo graeca – țestoasă de uscat dobrogeană)

O echipă formată dintr-un comisar de mediu și un polițist s-a deplasat la adresa suceveanului, acolo unde a găsit țestoasa. Important de precizat faptul că a fost vorba despre un singur exemplar de țestoasă găsit acasă la sucevean.   

Audiat, Marius B. a declarat că a găsit țestoasa în luna august, în apropierea autostrăzii din județul Constanța.

El a adus-o acasă, cu intenția de a o salva, fără a ști că este o specie protejată de lege.

Suceveanul a mai declarat că nu știa cum să o îngrijească și a luat hotărârea de a o oferi spre vânzare persoanelor interesate. 

Polițiștii din  cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de  ”deținerea, transportul, vânzarea sau schimburile în orice scop, precum și oferirea spre schimb sau vânzare a exemplarelor luate din natură, în oricare dintre stadiile ciclului biologic.”, infracțiune prevăzută de regimul ariilor naturale protejate.

Măsura pare disproporționată, însă procedural poliția a trebuit să deschidă un dosar penal pentru a continua cercetările.  

„Având în vedere faptul că țestoasa în cauză prezenta o stare de vitalitate corespunzătoare, a fost ridicată de la deținătorul ilegal și predată unei asociații de profil - Grupul Herpetologic Moldavica Iași - în scopul relocării și reintroducerii în habitatul natural al speciei”, se arată într-un comunicat transmis de Garda de Mediu Suceava, instituție care a primit petiția de la asociația din București și a sesizat mai departe Poliția Animalelor, pentru a putea descinde acasă la sucevean.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 02 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.