Monitorul de Suceava

A furat un microbuz cu care a plecat la plimbare, deși nu avea permis, și a provocat o tamponare

Sandrinio NEAGU

Un bărbat a ajuns în spatele gratiilor pentru o perioadă de 24 de ore după ce a comis un șir întreg de infracțiuni. În cursul zilei de sâmbătă, 28 septembrie, în jurul orei 20.30, un bărbat a sunat la serviciul unic de urgență 112 și a reclamat că a fost implicat într-o tamponare, iar șoferul celeilalte mașini, care ar fi fost băut și fără permis, a plecat de la locul faptei.

Câteva ore mai târziu, un al treilea bărbat a sunat la Poliție și a reclamat că microbuzul marca VW T4, care era parcat în fața locuinței, i-a fost furat. Autoturismul a fost identificat pe un drum forestier, iar cel care îl furase stătea pe bancheta din spate. Pentru că mirosea a alcool, polițiștii au încercat să-l testeze cu aparatul etilotest, dar bărbatul a refuzat. Și la spital a avut aceeași atitudine și a refuzat să-i fie prelevate probe de sânge.

În cursul zilei de duminică, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar acum este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, furtul în scop de folosință și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 30 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.