Florin PAIU
Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Botoșani, a provocat accidentul rutier care a avut loc duminică noapte pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, pe raza satului Valea Putnei, comuna Pojorâta.
Modul în care s-a produs impactul violent dintre două autoturisme spune multe despre cum conduc unii pe drumurile publice, unii care nu ar trebui să mai aibă vreodată dreptul de a conduce.
Pe 22 decembrie, în jurul orei 22.00, polițiștii Secției Rurale Pojorâta au fost sesizați prin 112 cu privire la un accident soldat cu trei răniți, la Valea Putnei.
Echipajele medicale ajunse la fața locului preluaseră trei răniți, din cele două mașini care se ciocniseră violent.
Din cercetările echipajului rutier de la Câmpulung Moldovenesc a rezultat că un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna Todireni, județul Botoșani, la volanul unui Volvo XC90, înmatriculat în Spania, cu care circula pe direcția dinspre Vatra Dornei spre Câmpulung, ajuns într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, a efectuat o manevră de depășire peste linia continuă, intrând în coliziune frontală cu autoturismul Mazda, condus regulamentar din sens opus.
Autoturismul era condus de o femeie de 31 de ani, din comuna Moldovenești , județul Cluj, în mașină aflându-se și soțul acesteia.
Șoferul care a pătruns pe contrasens și cei doi soți au ajuns la spital. Primele investigații medicale au indicat, din fericire, leziuni ușoare ale celor trei răniți.
Ambii conducători implicați în accident au putut fi testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative.