Monitorul de Suceava

A ajuns la închisoare după ce a ridicat banii de la un bătrân înșelat de un pușcăriaș prin metoda ”Accidentul”

Florin PAIU

Un tânăr din comuna Pătrăuți, judecat pentru complicitate într-un dosar de  înșelăciune comisă prin metoda „Accidentul”, mai concret pentru că a mers să ridice banii de la un bătrân de 83 de ani, înșelat din penitenciar, a fost condamnat definitiv la pedeapsa rezultantă de 1 an, 6 luni și 290 de zile de închisoare în regim de penitenciar.

În baza mandatului, miercuri, 11 decembrie, polițiștii l-au identificat pe Emanuel Andrei Hariga pe raza comunei Pătrăuți și l-au transportat sub escortă în Penitenciarul Botoșani, în vederea executării pedepsei. 

Emanuel Andrei Hariga, din Pătrăuți, era deja recidivist, pentru infracțiuni rutiere. De altfel, și când a mers să ridice banii de la bătrânul înșelat prin metoda „Accidentul”, inculpatul a mers la volanul unei mașini, deși nu are permis de conducere, ceea ce i-a adus punerea sub acuzare pentru a doua infracțiune.   

Acele 290 de zile de închisoare în plus reprezintă prima sentință pentru infracțiuni rutiere, care nu a fost executată.

În același dosar a fost condamnat și autorul infracțiunii de înșelăciune prin metoda ”Accidentul”.

Nicolae Adumitroaie, din Piatra Neamț, are de executat pedeapsa rezultantă de 30 de ani de închisoare, pedeapsă care rezultă însă în majoritate dintr-o sentință pe care individul deja o execută, pentru omor.

Din cercetări a rezultat că, în iunie 2023, bărbatul condamnat pentru omor, încarcerat în Penitenciarul Botoșani, a reușit să inducă în eroare prin telefon un bătrân în vârstă de 83 ani, din Milișăuți, căruia i-a solicitat o sumă mare de bani, motivând că fiul său urmează a fi supus unei intervenții chirurgicale de urgență, întrucât a fost victima unui accident rutier.

O metodă de înșelăciune clasică, dar care continuă să facă victime și în anul 2024.

După ce escrocul din penitenciar l-a păcălit pe bătrân, complicele din libertate, respectiv Emanuel Andrei Hariga, s-a deplasat imediat la domiciliul persoanei vătămate, de la care a primit suma de 1.100 lei – toţi banii pe care bătrânul îi avea acasă.

La comiterea faptei tânărul s-a deplasat la volanul unui autoturism Volkswagen Golf, deşi nu posedă permis de conducere.

Din fericire, acesta a fost unul din cazurile de înșelăciune prin metoda ”Accidentul” în care polițiștii au reușit să ajungă la autori.

Hariga a fost depistat de polițiști și pus sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunilor de înșelăciune și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. De asemenea, și deținutul Nicolae Adumitroaie a fost pus sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunii de înșelăciune.

Perchezițiile au avut loc și în Penitenciarul Botoșani, dar și la domiciliul tânărului din Pătrăuți.

Victimele metodei ”Accidentul” sunt de regulă persoane vârstnice, singure, vulnerabile, iar autorii, infractori versați, care deja execută pedepse mari prin penitenciare, și pentru care un spor de pedeapsă de câteva luni de zile pentru înșelăciune nu înseamnă mai nimic.

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 12 Decembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.