Daniela MICUŢARIU
Programul „Educaţie prin teatru”, implementat de Primăria și Consiliul Local Fălticeni, s-a derulat în perioada februarie-decembrie 2024 și a însumat 40 de reprezentații teatrale: 4 reprezentaţii teatrale pentru cele 8 grădiniţe, 24 de reprezentaţii teatrale pentru cele 4 şcoli gimnaziale şi 12 reprezentaţii teatrale pentru cele 3 licee.
„Educaţie prin teatru” s-a derulat în parteneriat cu Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” din Botoșani, cunoscut pentru calitatea și diversitatea producțiilor susținute pentru publicul tânăr.
Scopul colaborării a fost acela de a le oferi elevilor din Fălticeni acces la spectacole gratuite de înaltă calitate, care să îmbine aspectele artistice cu cele educative, contribuind astfel la dezvoltarea personalității lor.
Spectacolele au fost variate: pentru grădinițe – „Punguța cu doi bani”, după Ion Creangă, „Elefănțelul curios”, după Kipling; pentru școlile gimnaziale – „Soacra cu trei nurori”, după Ion Creangă, „Alba ca Zăpada și cei 7 pitici”, după Frații Grimm, „Rățușca cea urâtă”, după H.C. Andersen, „Rămășagul lui Păcală”, după Ion Creangă, Ioan Slavici; pentru licee – „Să nu ne răzbunați”, „Miorița”, după V. Alecsandri.
Acest program a fost inițiat de cei șase consilieri locali care activează în domeniul învățământului (prof. Marius-Claudiu Pintilii, prof. Matei Gabriel, prof. Luminița Corbu, prof. Iulian Darabă, ed. Maria Dulgheriu și prof. Mariana Amarie), cu susținerea primarului municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, bugetul alocat ridicându-se la suma de 104.500 de lei.
Primarul Cătălin Coman s-a declarat bucuros cădupă succesul înregistrat în anul 2023, „programul <Educație prin teatru> a continuat și în acest an, oferindu-le elevilor din Fălticeni experiențe educative deosebite prin intermediul artei teatrale. Având în vedere feedbackul pozitiv și beneficiile reale pentru elevi ale spectacolelor de teatru, ne propunem să implementăm programul și în 2025. Astfel de proiecte derulate în cadrul Centrului Cultural <Grigore Vasiliu Birlic> din Fălticeni sunt importante pentru educația copiilor și a tinerilor noștri.”
Coordonatorul programului, consilierul local prof. Marius Pintilii, a transmis că o noutate importantă a reprezentat-o „extinderea grupului-țintă și la nivelul elevilor din clasele a IX-a și a X-a de la cele trei colegii din municipiul Fălticeni. Toți preșcolarii și elevii școlilor gimnaziale și ai liceelor (clasele a IX-a și a X-a) au avut prilejul de a participa, în anul 2024, la 2 spectacole de teatru diferite, gratuite. Un rol esențial în dezvoltarea personalității copiilor și a tinerilor îl are și învățarea în contexte nonformale, în afara cadrului școlii, iar teatrul vine tocmai în această direcție, stimulând exprimarea cultural-artistică. Mulțumim domnului primar Cătălin Coman pentru tot sprijinul în derularea programului și îi felicităm pe partenerii noștri, echipa Teatrului pentru Copii și Tineret <Vasilache> din Botoșani, pentru profesionalismul cu care au pus în scenă fiecare spectacol!”